Împreună la bine și la greu: Pink a trecut printr-o operație de șold, la două luni după ce soțul ei s-a operat la coloană

Vedeta i-a mulțumit soțului său că a îngrijit-o după o operație dificilă la șold.
Pink a dezvăluit pe Instagram că a trecut printr-o perioadă dificilă de recuperare în urma unei operații la șold, iar soțul său, Carey Hart, i-a fost mereu alături.

Citește și: Iubire nemuritoare. Iman, soția regretatului David Bowie, spune că nu se va mai căsători niciodată: „El este soțul meu”


Cântăreața în vârstă de 42 de ani a scris într-o postare pe Instagram că în ultimele șapte zile a trecut prin momente extrem de dificile, după o operație la șold, spunând că procesul de vindecare a fost „brutal”.


„Salutare, lume! Așa arată nouă ore de somn și îmbrățișări din partea copiilor mei la șapte zile după operația de șold”, a scris ea în postarea în care a adăugat o imagine în care apare zâmbind. Starul le-a mulțumit „tuturor celor din cadrul Clinicii Steadman și doctorului Philippon” pentru că au avut grijă de ea.

Pink, care este deținătoarea a trei premii Grammy, i-a mulțumit și soțului său, motociclistul Carey Hart, pentru că a ajutat-o să treacă prin prima și cea mai dificilă parte a recuperării.

„A fost o săptămână brutală, plină de lacrimi, medicamente pentru durere și depresie, ulcer cauzat de medicamente și episoade de febră, dar @hartluck al meu (n.
red. soțul său) m-a ajutat să trec peste. (Nimeni nu se reface mai repede după o operație ca el, parcă nu e real). Mi-a adus cafea la duș, mi-a cărat peste tot aparatul CPM (n. red. mișcare continuă pasivă) de 45 de kilograme, mi-a șters lacrimile, mi-a făcut terci de ovăz, mi-a organizat medicația, mi-a adus încărcatorul de telefon, a băgat în priză aparatele de compresie, mi-a luat temperatura, a făcut patul și m-a încurajat”, a scris artista pe Instagram.

Cântăreața a mai dezvăluit că experiența dificilă prin care a trecut a învățat-o că este în regulă să ceri ajutor și să accepți ajutorul celorlalți.

„Viața îți amintește mereu că momentele dificile sunt de fapt pauze și oportunități de a te reechilibra și a număra lucrurile pentru care trebuie să fii recunoscător”, a scris Pink.
„Eu învăț darul de a accepta ajutor”, a adăugat vedeta.

Deși nu este clar de ce a trecut Pink printr-o operație de șold, intervenția sa se numără printre numeroasele probleme de sănătate cu care familia ei s-a confruntat în ultima perioadă. În luna august, soțul ei a trecut printr-o operație la umăr. El a intrat iar în sala de operație în septembrie, pentru înlocuirea unui disc în zona lombară a coloanei vertebrale.


„Fiul meu, Jameson, a pus-o pe mama să-mi aducă acest leneș care să-mi țină companie cât timp stau în spital”, a scris Hart într-o postare pe Instagram în care apare pe patul de spital cu o jucărie de pluș în brațe. El i-a mulțumit soției sale că a avut grijă de el. „Și un mulțumesc special pentru uimitoarea mea soție/asistentă care a avut grijă de mine cât timp am trecut prin toate acestea.
Te iubesc!”, a adăugat soțul vedetei.

La începutul acestui an, cântăreața a dezvăluit că a crezut că o să moară și și-a rescris testamentul, după ce ea și fiul său, Jameson, de patru ani, s-au infectat cu coronavirus și au fost într-o stare gravă.

„M-am speriat foarte, foarte tare și a fost foarte rău. Ca părinte te gândești ce le lași copiilor tăi. M-am gândit 'Ce i-am învățat? Se vor descurca în această lume?'”, a dezvăluit vedeta într-un interviu pentru Heart FM din luna mai.

Pink și Carey Hart s-au întâlnit prima dată în anul 2001, la X Games, și au împreună doi copii: o fiică pe nume Willow Sage, în vârstă de zece ani, și un fiu pe nume Jameson, de patru ani.

Foto: Hepta; Instagram/pink; Instagram/careyhart
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
18 Noiembrie 2021