Cele două vedete s-au logodit în urmă cu mai mult timp, iar pe 24 mai au depus actele la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Timişoara. „Ei au depus actele în 24 mai. Noi avem obligaţia să facem publicaţia căsătoriei. Dacă este făcută publicaţia, înseamnă că în zece zile se pot căsători, dar am înţeles că n-au fixat data. Trebuie doar să nu fie mai devreme de zece zile şi să nu expire certificatele medicale. Oricum, dacă expiră certificatele, pot aduce altele. Au ales Timişoara dar, mai nou, potrivit Codului Civil, se pot căsători şi în altă parte, în ţară.
Pentru a se asigura că nu va fi hărţuit de presă, Ilie Năstase a trimis tuturor jurnaliştilor o notificare prin care îi anunţa pe aceştia că nu doreşte ca imagini şi informaţii de la nunta lui să apară în presă. Fostul tenismen anunţa că, în cazul în care jurnaliştii vor folosi materiale de la eveniment, aceştia vor fi daţi în judecată.
Sunt împreună de trei ani
Ilie Năstase (66 de ani) şi Brigitte Sfăt (36 de ani) formează un cuplu încă din anul 2010, iar în trecut amândoi au mai fost căsătoriţi. Din căsniciile anterioare, Ilie are 5 copii, iar Brigitte, doi.
Brigitte Sfăt este una dintre fostele frumuseţi ale României, în anul 2000 fiind desemnată Miss Top Model România, iar în anul 2004 a pozat în Playboy. Ea a fost căsătorită cu omul de afaceri timişorean Octavian Sfăt care a murit în anul 2002, Brigitte rămânând cu toţi banii şi cu toate afacerile fostului ei soţ. În urma căsătoriei cu Octavian, Brigitte are şi un copil.
Vedeta a intrat şi în atenţia procurorilor, ajungând după gratii, după ce a angajat doi interlopi pentru a-i da o corecţie lui Bogdan Georgiu, magerul unuia dintre cluburile sale, pentru că acesta a furat bani din casieria firmei.
După ce a ieşit din puşcărie, Brigitte s-a reapucat de afaceri şi s-a măritat cu Ovidiu Torj, cu care are o fetiţă. Căsnicia lor a fost una agitată şi a durat mai puţin de 3 ani.
Nici Ilie Năstase nu este la prima căsătorie, fostul tenismen fiind până acum căsătorit de trei ori. Prima a făcut-o la 26 de ani, după ce a cucerit turneul de Grand Slam US Open. Aleasa inimii a fost Dominique Grazia, cu care a avut primul copil, pe Natalie, care locuieşte acum la Paris şi la Montreal.
Al doilea mariaj l-a avut la 40 de ani, atunci când Năstase s-a căsătorit cu actriţa Alexandra King, alături de care are doi copii, ambii adoptaţi: Nicholas şi Charlotte. Cei doi locuiesc cu mama lor la New York.
În anul 1996, fostul tenismen a cunoscut-o pe frumoasa Amalia Teodosescu, model la acea vreme, iar 8 ani mai târziu s-au căsătorit la Paris. Cei doi au împreună doi copii, Alesia şi Emma Alexandra. în anul 2010, Ilie şi Amalia au anunţat că divorţează, după care sportivul a cunoscut-o pe Brigitte Sfăt.