Iart-o Moldova, e beată! Delia a cântat la un eveniment propagandistic din Chişinău

Mai mulţi artişti români au fost folosiţi de guvernanţii moldoveni pentru a distruge un protest al societăţii civile. Loredana şi Bănică n-au căzut în capcană!
Duminică, în Chişinău, Republica Moldova, a avut loc o manifestaţie organizată de mişcarea ”Demnitate şi Adevăr” la care au participat peste 35.000 de oameni. Mitingul de protest aduce cu cel din Piaţa Universităţii din Bucureşti, anul 1990, atunci când societatea civilă a reacţionat la politica impusă de Ion Iliescu. Astăzi, moldovenii cer demisia preşedintelui Nicolai Timofti şi cer să se facă lumină în ”jaful secolului”, o schemă pusă în aplicare de oligarhia locală prin care au dispărut din băncile locale peste un miliard de euro.
Pentru a contracara manifestaţia, puterea a organizat două mari concerte, unul în Chişinău şi altul în Orhei, la care au fost invitate să cânte cele mai importante voci ale momentului din România şi din Republica Moldova.
Unii artişti s-au prins că sunt atraşi în capcană, alţii nu. Delia Matache a fost printre cei care au acceptat. Reacţiile dure ale fanilor din România şi Moldova au făcut-o să caute o scuză, dar aceasta a venit prea târziu: ”Mi-ar face plăcere să înţelegeţi că muzica nu e coordonată de politică. Concertul pe care l-am susţinut ieri la Chişinău a fost susţinut în urma unui contract pe care mi l-am respectat. Nu sunt implicată politic nici în România, nici în Republica Moldova şi nici nu voi fi. Muzica mea este despre iubire, iar un cântăreţ care îşi respectă publicul, îşi susţine angajamentele faţă de acesta.
Vă înţeleg tristeţea care vă apasă în aceste zile şi mă simt obligată moral să vă calmez sufletele, tocmai din acest motiv mi-aş dori să nu vă mai vărsaţi amarul pe artişti. Mi se pare trist şi totodată periculos ca un artist să fie nevoit să facă o analiză a culiselor, cand noi doar vrem să aducem bucurie oamenilor prin muzică. Ieri dimineaţă am fost urmariţi de o masină până acasă, iar unul dintre instrumentiştii mei a fost atacat de către un protestatar prin metoda "pieing" ( n.r. bătut cu mâncare, plăcintă).
Nu consider că prin muzica mea bulversez sau schimb în vreun fel scena politică, aşa că mi-aş dori să se oprească aceste persecutări şi să intelegeţi că poziţia mea este departe de tot ce se întâmplă în aceste zile în Republica Moldova”.
Delia ar trebui să se uite şi ea la ştiri şi să înţeleagă că artiştii nu sunt suspendaţi undeva în cer departe de problemele oamenilor. Ea a acceptat să cânte după ce mulţi alţii care se uită la ştiri au refuzat să susţină acţiunea unui guvern care vrea să distrugă o acţiune civică.
Delia nu a fost de la început pe afişele celor două concerte, ci a venit ca una dintre înlocuitoarele celor care au refuzat.
10 Septembrie 2015
 

Comentarii (11)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Emilio pe 10 Sep 2015, 19:18
    Iart-o domn redactor sef, e toanta!

    Nu poti invinui pe cineva ca nu se uita la stiri, asa maiastru (pre)fabricate de diversi (ne)calificati la locul de munca. Don'soara redactor, parca mai erau pe lista cu "ASA NU" vreo cateva nume, nu doar cel al starletei in cestiune, nu a fost un "one woman show". Ignorarea lor se datoreaza insa faptului ca nu "rimeaza" cu titlul ieftin al articolasului. Facatura asta a pornit de fapt de la un titlu senzationalist si ignora cu dibacie sutele de nume de "artisti" romanesti care se produc cu regularitate in campaniile electorale nationale, pe bani publici, pentru un politician sau altul, sau la diverse agape de partid.

    4
    3

  • marco pe 10 Sep 2015, 18:54
    ?!

    e beata de mult!

    6
    2

  • banel pe 10 Sep 2015, 18:18
    dehhh

    Delia,poate fii prostituata,betiva,ratata,drogata dar absolut niciodata "diva,vedeta,cantareata,artista". delia este o rusine ca si cele 90% dintre cantecacele de doi bani care ne sunt bagate pe gat de mai toate mizeriile de televiziuni din tara.Avem 90% din televiziuni sunt ,efectiv,bordeluri in toata regula,pline ochi de pesti,ratati,prostituate si mai ales de matroane gen Teo,Maruta si handicapata d ela Antena 1 .

    6
    4

  • florin pe 10 Sep 2015, 17:58
    fufa

    Ce vina are diva daca ea nu se uita la tv la stiri? Se uita la Hustler, la Capatos si Bendeac, la... Iar daca din neinvitata a devenit titulara, nu inseamna un pas in fata, mai ales cand arata ca o sorcova???

    7
    1

  • Toni Carpaţi pe 10 Sep 2015, 16:32
    Artista

    "Mi se pare trist şi totodată periculos ca un artist să fie nevoit să facă o analiză a culiselor." Într-adevăr, Delia, funcţia unui artist nu este să ţină cont de realitatea care-l înconjoară, funcţia unui artist este să cânte despre iubire şi să-şi bâţâie curul.

    9
    0

  • Ela pe 10 Sep 2015, 16:07
    Banu' dicteaza....restul nu conteaza...

    Imi place Delia si eram cat pe ca sa ma declar "fan" ...Dar si-a cam dat singura cu stangu' in dreptu' - prima data cu atitudinea de la MMA - iar cu cantatul la Ghisinau a comis-o urat. Se pare ca nici PR-ul nu este prea mansardat - in loc sa-si fi cautat scuze "artistice" mai bine isi punea cenusa in cap... Nu poti spune ca nu stiai ce se intampla (mai ales ca te-ai dus ca a 2 a varianta) si ca artistu' n-are treaba cu socialul si implicit politicul; dar cand principalul "printip" dupa care te conduci este cel al banului.....mai bine zi asa...macar ai fi credibila...pacat!!!! ...in rest...hmm. ...aici se vede "stofa" Loredana, Stefan Banica Jr. vs Delia, Antonia...etc..

    9
    1

  • Muzicel pe 10 Sep 2015, 13:01
    da

    Da mai, cineva are dreptate. Ori e ori nu e. Adica nu se poate altfel, e clar. Ca daca era nu era, dar daca este , este, sau nu este, nu-i asa ? Ori pisica e verde ori mov, sau alba.

    4
    1

  • Putinel pe 10 Sep 2015, 12:58
    OK

    Da mai, cineva are dreptate.

    2
    0

  • nicnic pe 10 Sep 2015, 10:58
    Mai mulţi artişti români au fost folosiţi de guvernanţii moldoveni

    E de bun simt sa-ti dai seama ca azi, roman fiind, nu trebuie sa te duci sa-i canti lui Putin, draga Delia, oricat de artist ai fi si oricati bani ti-ar da. Mie nu-mi place nici ce canta Banica, nici ce canta Loredana, dar sunt artisti mari, nu trebuie jigniti din cauza comportamentului dubios al celor care au ajutat, ca fata asta, chiar fara sa stie, regimul contestat de la Chisinau.

    5
    5

  • BBB pe 10 Sep 2015, 10:27
    Oare chiar asa?

    Din cate se vede, articolul este propaganda 100%, sugerand clar ca cine nu a fost cu manifestantii, a fost impotriva lor. Sa ceri asta mai ales unor oameni din Romania e chiar penibil, in vreme ce multi sunt scarbiti de politica din propria tara! Pe de alta parte, daca ma uit comparativ pe listele cu cei care au acceptat sa participe la eveniment si cei care au refuzat, constat ca, dincolo de talentul fiecaruia, sunt mult mai cunoscuti si mai titrati cei care AU participat, decat ceilalti. Altfel spus, paguba in ciuperci, ca au refuzat sa mearga acolo 2-3 semi-expirati ca Banica sau Loredana! E fix zero pe langa nume grele si in voga, ca Delia, Antonia, si restul celor care au participat.

    5
    12

  • Radu pe 10 Sep 2015, 09:06
    Asa si?

    Asa si? A cantat, asta e meseria ei, sa cante. Au ascultat-o doar guvernantii? Terminati cu prostiile, Delia este o artista de top, o femeie frumoasa si poate sa cante oriunde. Canta pentru bani, asa si? Cantati si voi, daca aveti cu ce. Daca isi tatua secera si cocanul pe frunte sau zvastica pe nas, o puteati acuza, dar asa? "A cazut in capcana"! Haida de! Daca ar fi cantat pentru Merkel nu era nicio problema, nu-i asa?

    14
    18

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod