Hollywood: Angelina Jolie, o vrăjitoare sexy în "Maleficent". 5 cotoroanţe!

Iubita lui Brad Pitt demonstrează că este un sex-simbol şi la 38 de ani în blockbuster-ul studiourilor Disney, ecranizare a celebrului basm "Frumoasa din pădurea adormită". Dacă povestea în sine nu a impresionat, criticii de film susţin că Angelina Jolie este "absolut fantastică" în rolul negativ. Nu este însă singura actriţă care a impresionat interpretând personaje malefice.

Angelina Jolie - "Maleficent" (2014)

Basmul cinematografic, realizat sub umbrela Disney şi regizat de Robert Stromberg, este o adaptare a peliculei "Frumoasa Adormită" din 1959, iar personajul negativ al Angelinei Jolie este "un pic mai sexy şi mai întunecat" decât cel din versiunea originală.

"Maleficent", cu Angelina Jolie în rolul principal, a debutat în Statele Unite ale Americii, pe primul loc în box-office, cu încasări de 70 de milioane de dolari şi 100,6 milioane de dolari în box-office-ul internaţional, devenind astfel filmul cu cel mai bun debut de box-office al actriţei.

Charlize Theron - "Snow white and the Huntsman" (2012)

În ecranizarea basmului "Albă ca zăpada", Charlize Theron joacă rolul mamei vitrege, o vrăjitoare care încearcă să o omoare pe Albă ca zăpada şi să rămână cea mai frumoasă din regat. Deşi rolul principal este interpretat de Kristen Stewart (Albă ca Zăpada), toată atenţia se îndreaptă asupra frumoasei Charlize Theron, care joacă excelent rolul maleficei Queen Ravena.

Eva Green - "Dark Shadows" (2012)

Rolurile negative i se potrivesc perfect frumoasei Eva Green. În filmul cu vampiri şi vrăjitoare al lui Tim Burton, "Dark Shadows", actriţa joacă rolul vrăjitoarei Angelique Bouchard care transformă iubirea pentru Barnabas în obsesie, care va duce şi la moartea ei.

Mila Kunis - "OZ: The Great and Powerfull" (2013)

Iubita lui Ashton Kutcher este de nerecunoscut în cea mai nouă ecranizare a "Vrăjitorului din Oz". Machiajul o transformă pe Mila Kunis într-o vrăjitoare rea şi răzbunătoare.

Naomie Harris - "Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest" (2006), "Pirates of the Caribbean: At World's End" (2007)

Frumoasa Naomie Harris a suferit o transformare totală pentru a intra în pielea personajului vrăjitoarei Tia Dalma din "Piraţii din Caraibe". Actriţa a mai jucat în filme de succes precum "Skyfall", "Miami Vice", "Street Kings", "28 Days Later".