Hollywood a pierdut încă o stea: Doris Day a murit la 97 de ani

Actriţa şi cântăreaţa americană Doris Day, o legendă a Hollywood-ului anilor 1960, a murit luni, la vârsta de 97 de ani, din cauza unei pneumonii.

Vestea morţii actriței a fost anunțată de reprezentanţii Doris Day Animal Foundation, pe care a înfiinţat-o în California, relatează Daily Mail.

Doris Mary Ann Kappelhoff, una dintre cele mai prolifice actriţe și totodată un simbol al Hollywood-ului anilor 1960, s-a născut în 1922, iar, în anii 1930, a devenit atrasă de musical şi dans. Ea a renunțat la cariera de dansatoare după ce a suferit un accident grav la picioare, maşina în care se afla fiind lovită de un tren.

În timp ce se recupera după accident, a urmat cursuri muzicale, iar astfel a ajuns şi să joace în filme. În 1959, a jucat în "Pillow Talk", iar, în 1963, în "Move Over, Darling" şi în "The Thrill of it All".

Doris Day a jucat în mai multe filme de succes, dar a pus punct carierei pe când avea 50 de ani, devenind activistă pentru drepturile animalelor.

În 2008, ea a primit premiul Grammy pentru întreaga activitate, iar, pe parcursul carierei sale de cântăreaţă, trei dintre hiturile sale - "Sentimental Journey", "Secret Love" şi "Que Sera Sera" - au fost incluse în Grammy Hall of Fame.
"Secret Love" şi "Que Sera Sera" au fost recompensate şi cu premii Oscar pentru cel mai bun cântec în anii 1950.

Doris Day a primit două stele pe Hollywood Walk of Fame, una pentru cariera în film şi una pentru activitatea muzicală.

În 2004, a primit Presidential Medal of Freedom, cea mai înaltă distincţie civilă acordată de preşedinţia americană, pentru munca sa în domeniul apărării drepturilor animalelor, dar a lipsit de la gală pentru că se temea de călătoriile cu avionul.
Din același motiv a refuzat un Oscar onorific şi un premiu din partea Kennedy Center Honors.

Când cel de-al treilea soţ al său, producătorul de film Martin Melcher, a murit, în 1968, Day a aflat că acesta şi partenerul lui de afaceri, Jerome Bernard Rosenthal, i-au furat mare parte din veniturile realizate timp de 17 ani. Ea a primit despăgubiri în urma unui proces, dar a şi aflat că soţul ei încheiase un contract înainte ca el să moară, potrivit căruia ea urma să apară în serialul TV "The Doris Day Show", care a şi fost difuzat, între anii 1968 - 1973.

La finalul show-ului, Doris Day s-a retras din lumina reflectoarelor.
Ea a înfiinţat Doris Day Animal League, apoi Doris Day Animal Foundation. Mare iubitoare de cai, Doris Day a înfiinţat un centru pentru salvarea animalelor în statul Texas.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.