Hollywood: 7 vedete care deţin secretul unui corp perfect. Află-l!

Toate femeile îşi doresc un corp suplu şi tonifiat, însă sunt puţine cele care muncesc cu adevărat pentru a-l obţine. Pentru vedete, un corp perfect face parte din cerinţele jobului. Iată 7 vedete cu siluete perfecte.

Jessica Biel

Soţia lui Justin Timberlake este una dintre cele mai lucrate vedete. Vedeta de 30 de ani adoră să facă mişcare, iar acest obicei sănătos se vede pe trupul actriţei. Jessica Biel a făcut parte din expediţia "Summit on the Summit" şi a escaladat cel mai înalt vârf de munte din Africa, Kilimanjaro. Vedeta a urcat aproape 6000 de metri, experienţă cu care puţini se pot lăuda. De asemenea, actriţa se menţine în formă antrenându-se la sala de fitness, mergând cu bicicleta şi prin mult jogging.

Miranda Kerr

Are 29 de ani, este model Victoria's Secret, mamă şi soţie iubitoare pentru actorul Orlando Bloom. Frumoasa Miranda Kerr a reuşit să-şi uimească fanii când, la doar câteva luni de la naşterea fiului său, a defilat pe podium cu o siluetă perfectă. Cum reuşeşte să se menţină în formă? O dietă echilibrată, pilates, yoga şi mult jogging.

Nicole Scherzinger

Vedeta de 34 de ani a mărturisit într-un interviu acordat în urmă cu o lună că, timp de mai bine de opt ani, s-a luptat cu bulimia şi s-a automutilat. Cântăreaţa pare însă să fi trecut de aceste probleme, fiind considerată una dintre cele mai sexy femei din lume. Pe lângă programul strict pe care îl urmează la sala de fitness, Nicole reuşeşte să se menţină în formă prin dans.

Jennifer Aniston

Are 43 de ani şi un corp de adolescentă. Jennifer Aniston duce un stil de viaţă sănătos care o ajută să se menţină în formă. A renunţat la fumat şi urmează un program de yoga şi jogging.

Madonna

Vedeta a devenit cunoscută pentru obsesia legată de aspectul fizic şi de sport. La 54 de ani, cântăreaţa reuşeşte să se menţină în formă şi să îmbrace haine la care alte femei de vârsta ei nu îndraznesc nici să viseze. Madonna lucrează cu antrenoare Nicole Winhoffer, care i-a creat un program elaborat de fitness, pentru a-şi menţine silueta. Antrenoarea Madonnei le-a dat şi un sfat celor care vor să-şi lucreze corpul. "Nu contează ce faci, ci cum faci. Transpiraţia este rezultatul direct al performanţei, înseamnă că e bine ce faci. Fii atentă la exerciţii, la ce muşchi foloseşti, la cum te simţi şi vezi dacă simţi o provocare. Fă doar lucrurile care te atrag şi treci peste obstacole".

Gwyneth Paltrow

Soţia solistului de la Coldplay, Gwyneth Paltrow, are o siluetă de invidiat pentru că adoptă un regim de viaţă sănătos. Actriţa în vârstă de 40 de ani a declarat că evită alimentele procesate şi este un mare fac al băuturilor din fructe, legume, verdeaţă. În plus, Gwyneth Paltrow şi Madonna apelează la aceeaşi antrenoare de fitness.

Mel B

Fosta Spice Girl a mărturisit că este dependentă de exerciţiile fizice. Nu-i de mirare că are o musculatură bine definită.