Hollywood: 7 vedete care au fost dependente de calmante

Viaţa vedetelor nu este atât de uşoară precum am fi tentaţi să credem. Faima, banii aduc stres, presiune şi astfel şi vulnerabilitate în faţa unor vicii precum alcool, droguri sau calmante. Poate fi uşor să devii dependent de calmante, mai ales în urma unei răni sau a unei operaţii.

Gerard Butler


Pe cât de puternic şi dur pare Gerard Butler, şi el a picat victima dependenţelor. La începutul acestui an, actorul a petrecut trei săptămâni într-o clinică de dezintoxicare pentru a scăpa de dependenţa de calmante. Se pare că problema s-a agravat după un accident suferit în timp ce făcea surfing. Pe lângă dependenţa de calmante, Gerard Butler s-a confruntat şi cu probleme legate de consumul excesiv de alcool. "Obişnuiam să beau până când nu mai puteam să-mi amintesc nimic. Nu mă opream niciodată la una sau două băuturi. Nu mi-e dor de acele vremuri", îşi aminteşte actorul.

Jamie Lee Curtis


Actriţa a recunoscut că şi ea s-a luptat cu dependenţa de calmante. Totul a început pe când vedeta avea 35 de ani, după ce a suferit o operaţie la ochi şi medicul i-a prescris calmante. Însă, după ce a terminat tratamentul recomandat, actriţa a continuat să ia pastilele. Motivul? Jamie susţine că medicamentele o scăpau de sentimentul de singurătate. În plus, dependenţa de medicamente s-a completat cu dependenţa de alcool. Fiica ei a fost cea care a îndemnat-o pe actriţa să caute ajutor şi să scape de dependenţe.

Steven Tyler


Solistul trupei Aerosmith a ajuns în vara lui 2008 într-o clinică de dezintoxicare din California pentru a se trata împotriva dependenţei de calmante şi somnifere. Deşi iniţial artistul declarase că s-a internat din cauza unei răni la picior, Steven Tyler a mărturisit apoi că se luptă cu dependenţa de somnifere şi calmante. Totul pare să fi pornit de la medicamentele prescrise după operaţiile foarte dureroase pe care le-a suferit la picioare. "Pentru operaţii şi pentru a îndura acele dureri e nevoie de multe calmante. Nu-mi plăcea ce devenisem", povestea artistul artistul.

Paula Abdul


Cântăreaţa a povestit într-un interviu că s-a internat de bună voie la o clinică din California pentru a trata dependenţa de calmante. "Puteam să mor. Aveam stări în care îmi era foarte frig, după care transpiram de cald. Clănţăneam din dinţi, era o durere foarte mare, sfâşietoare”, se destăinuie Paula Abdul. Vedeta a început să ia calmante în urma unor accidente pe care le-a suferit în cariera ei de dansatoare.

Eminem


Cântăreţul a mărturisit că ajunsese să ia până la 20 de pilule de Vicodin, Ambien, Valium sau Metadonă pe zi. Din acest motiv, Eminem a fost internat într-o clinică de dezintoxicare. Însă, din cauza unei răni la genunchi, care necesita operaţie, artistul a cedat din nou dependenţei. Din fericire, Eminem a reuşit să depăşească acea perioadă.

Kelly Osbourne


Artista a fost internată de mai multe ori într-o clinică de dezintoxicare şi asta din cauza dependenţei de Vicodin pe care o avea. "Odată ce ai devenit dependent, întotdeauna vei fi un dependent. Eu mă gândesc la calmante în fiecare zi. Cei care spun că nu se mai gândesc la medicamente sunt nişte mincinoşi care probabil încă le folosesc", declara vedeta într-un interviu pentru revista Stylist.

Cântăreaţa a devenit dependentă de calmante de la vârsta de doar 17 ani.
 

Demi Moore


La începutul anului, la puţin timp de despărţirea de Ashton Kutcher, Demi Moore a fost internată într-un spital din Los Angeles. Medicii au sosit la locuinţa vedetei, în urma unui apel de urgenţă. Motivul internării a fost o supradoză de medicamente. Apropiaţii vedetei spun că aceasta lua calmante în cantităţi mari şi că se înfometa, motiv pentru care Demi a slăbit extrem de mult.

Demi s-a internat într-un centru de recuperare, departe de atenţia presei. După ce a părăsit clinica de dezintoxicare, ea a plecat în vacanţă în insulele Caicos pentru a se relaxa. Acum Demi pare că şi-a revenit şi a lăsat în spate toate problemele care i-au umbrit viaţa în ultima perioadă.