Hollywood: 7 cupluri de îndrăgostiţi care se îmbracă la fel. Le stă bine?

După un anumit timp petrecut împreună, îndrăgostiţii "împrumută" gusturile în materie de modă, muzică, filme sau cărţi, susţin psihologii. Astfel că nu trebuie să ne mire atunci când întâlnim cupluri care se "sincronizează" perfect când vine vorba de haine sau chiar mâncare. Şi la Hollywood iubirea poate fi recunoscută după haine. Iată 7 cupluri frumoase care se îmbracă la fel!

Foto: Hepta
1 din 8

Angelina Jolie şi Brad Pitt

Frumoasa Angelina Jolie şi partenerul ei, Brad Pitt, ne-au aminti încă o dată de ce se numără printre cele mai frumoase cupluri din lume la cea de-a 67-a ediţie a Premiilor BAFTA ale Academiei Britanice de Film care a avut loc luna aceasta, la Londra. Starurile au reuşit să atragă atenţia în ţinute perfect asortate.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat un cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de opt ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Iulia pe 24 Feb 2014, 12:48
    Si

    Si Cristian Andrei se imbraca la fel ca iubita lui Gina Morosanu.

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod