Hollywood: 5 vedete trecute de 40 de ani care au ratat şansa de a deveni mame
La 45 de ani, Kylie Minogue spune că a acceptat faptul că s-ar putea să nu devină părinte niciodată. Cântăreaţa australiană nu este singura vedetă în această situaţie.
Când cariera vine pe primul loc în viaţa unei femei, atunci familia are de suferit.Multe dintre divele de la Hollywood au amânat întemeierea întemeierea unei familii şi au trecut de 40 de ani fără a cunoaşte bucuria de a fi mamă.
Sursă foto: Hepta
Kylie Minogue
Are 45 de ani, este frumoasă şi are o carieră de succes în muzică. Cu toate acestea, este singură. În urmă cu câteva zile, cântăreaţa australiană a declarat că a acceptat, în sfârşit, faptul că s-ar putea să nu devină mamă niciodată.
Pentru Kylie Minogue ultimul an a fost unul zbuciumat, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Artista s-a despărţit de iubitul ei, modelul spaniol în vârstă de 35 de ani Andres Valencoso, în octombrie 2013, după o relaţie de cinci ani, şi-a schimbat echipa managerială, a renunţat la asistentul ei personal cu care colabora de peste un deceniu şi a devenit membru în juriul emisiunii-concurs "The Voice" din Marea Britanie.
Jennifer Aniston
Nici frumoasa Jennifer Aniston nu se arată dornică de a deveni mamă. Cu toate că este într-o relaţie cu Justin Theroux încă din anul 2010, actriţa în vârstă de 45 de ani amână atât căsătoria, cât şi aducerea pe lume a unui copil. Într-un interviu pe care l-a dat în urmă cu câţiva ani, vedeta declara că este mulţumită de viaţa pe care are şi că nu o să fie supărată dacă nu va avea copii niciodată.
Renee Zellweger
Deţinătoare a unui premiu Oscar, actriţa în vârstă de 44 de ani nu pare să tânjească prea mult după o viaţă de familie. "A deveni mamă n-a fost niciodată o ambiţie pentru mine. Nu m-am gândit deloc la asta,", declara Renee în timpul emisiunii "The Late Show".
Helen Mirren
Este căsătorită cu regizorul Taylor Hackford din 1968 şi nu are copii. Motivul? Actriţa în vârstă de 68 de ani susţine că o "dezgustă" naşterea. Helen a mărturisit într-un interviu că a fost dezgustată de un film educațional despre naștere, pe care l-a văzut pe când era adolescentă: "M-a traumatizat în așa măsură, încât n-am vrut copii și nimic din ce are de-a face cu nașterea. Și astăzi sunt la fel de dezgustată!"
Oprah Winfrey
Deşi are o relaţie cu Stedman Graham încă din 1986, vedeta de televiziune a ales să nu aibă copii şi nici să se căsătorească. Despre alegerea sa, Oprah Winfrey a declarat pentru Hollywood Reporter: "Dacă aș fi avut copii, m-ar fi detestat, iar în cele din urmă ar fi venit să se plângă de mine la o emisiune ca a mea". Jurnalista este de părere că, din cauza carierei, nu ar fi putut fi o mamă bună. "Pentru că ar fi trebuit ca ceva să fie sacrificat (...) Și ar fi fost probabil ei (copiii)", a declarat Oprah.