Hollywood: 5 vedete obsedate de cum arată

Se pare că starurile de la Hollywood nu se pot abţine să nu se privească, cu toate că internetul, filmele şi afişele îi aduc întotdeauna în prim-plan. Câteva dintre ele, printre care Demi Moore sau Kim Kardashian, şi-au făcut un obicei din a se fotografia în oglindă şi a le arăta tuturor cât de frumoase, dar şi obsedate de propriul aspect sunt.

Scarlett Johansson

Tânăra actriţă trece prin clipe de groază după ce i-au fost furate câteva fotografii din telefonul mobil. Scarlett a avut proasta inspiraţie să se pozeze goală în oglindă, dar şi pe pat, iar imaginile cu ea fac furori pe internet. Obsesia ei pentru propriul corp se pare că i-a adus numai necazuri...

Demi Moore


Poate una dintre cele mai obsedate vedete de la Hollywood de propriul corp este Demi Moore. Actriţa, care pare să treacă printr-o criză a vârstei de 40 de ani, îşi face singură poze în oglindă pe care le postează apoi pe Twitter. În cele mai multe cazuri Demi renunţă şi la haine pentru a le demonstra fanilor că încă mai arată bine. Poate vrea să arate tuturor că ţine pasul cu Ashton Kutcher, iubitul său cu mult mai tânăr.

Kim Kardashian


Vedeta de la Hollywood, devenită extrem de celebră peste noapte după ce a apărut un filmuleţ cu ea în timp ce făcea sex oral, pare să fie foarte încântată de felul în care arată şi nu se poate abţine să nu-şi facă singură poze. Kim postează pe contul ei de Twitter imagini în care se admiră şi îşi face poze în oglindă. Fie pentru că probează rochii elegante, fie pentru că şi-a schimbat culoarea părului sau s-a bronzat prea tare.

Ashton Kutcher

În familia lui Ashton Kutcher şi cea a lui Demi Moore se pare că există o adevărată tradiţie a pozelor făcute în oglindă şi apoi postate pe Twitter. Dacă Demi şi-a arătat corpul dezgolit, Ashton a ţinut musai să vadă toată lumea cofura lui în stilul Justin Bieber, asta chiar înainte de a se tunde.

Lindsay Lohan


Vedeta, care stă mai mult prin cluburi decât pe acasă, vrea cu orice preţ să arate că este bine, în ciuda criticilor. Aspectul său fizic a fost îndelung dezbătut, mai ales că viaţa haotică, alcoolul şi ultimele retuşări estetice nu tocmai reuşite au îmbătrânit-o mult pe Lindsay. Actriţa s-a pozat şi a postat fotografia pentru ca toţi să-i vadă noua realizare: buzele injectate cu acid hialuronic, dar şi noile extensii de păr.