Hollywood: 5 vedete de succes lipsite de talent. Vezi cum au reuşit!

Potrivit dicţionarului, "vedetă" este cuvântul folosit pentru persoanele care se impun în mod intenţionat într-un domeniu de activitate. De obicei, celebritatea este adusă de un lucru special sau ieşit din comun. Atenţia publicului poate fi atrasă de un talent, dar şi de un scandal sau căsătoria cu o celebritate. Iată câteva dintre vedetele care nu au devenit faimoase datorită talentului!
1 din 6

Kim Kardashian

Sunt puţini cei care nu au auzit de Kim Kardashian, însă sunt foarte puţini cei care ştiu de ce este celebră sau cu ce se ocupă. Kim a devenit cunoscută urmând "reţeta" minune care face dintr-o femeie obişnuită, vedetă: a realizat o casetă porno în care făcea sex cu un artist cunoscut, cântăreţul de hip-hop Ray J. Cele 15 minute de acţiune intensă i-au adus faimă, mulţi dintre privitori bucurându-se şi de "ambalajul" foarte apetisant al lui Kim. În 2010 a fost desemnată cea mai bine plătită vedetă de reality-show-uri, fiind starul serialului "Keeping up with the Kardashians", scoate linii vestimentare, zeci de parfumuri, scrie cărţi, visează la o întâlnire cu Justin Bieber, va lansa un album muzical şi adoră mai mult să facă shopping decât să facă sex. Toate acestea i-au adus brunetei faimă şi o avere frumuşică.
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • alle pe 16 Iul 2012, 19:07
    kim kardashian

    viseaza la o intalnire cu justin bieber? :))) hai ca asta e buna =))))

    1
    0

  • Mariana Ungureanu pe 14 Iul 2012, 16:03
    parere

    Sunt parerile unor critici avizati ca acestia nu au talent sau fiecare isi da cu parerea asa cum au unii obiceiul sa-si dea cu parerea fara sa li se ceara?

    1
    0

  • Maria pe 13 Iul 2012, 22:44
    Lindsay Lohan?

    Sunt de acord cu mari..Totusi,Lindsay Lohan joaca in filme inca de la o varsta frageda si este clar talentata.Nu-si are cu siguranta locul aici.

    2
    0

  • mari pe 13 Iul 2012, 01:09
    sunteti....

    Lindsay Lohan este printre cele mai bune actrite , nu stiu cum poti tu un neica nimeni sa scrii ca nu are talent , Uitate la un film cu ea si apoi dati cu parerea , nu avea ce cauta in topul acesta ( daca locul lui Lindsay e aici , atunci am putea sa o punem si pe Miley , ca numai actrita nu mai e..)

    7
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod