Hollywood: 5 vedete care sunt împotriva lenjeriei intime. Vezi rebelele!

Ai ieşit vreodată la plimbare fără nimic pe sub fustă? Deşi mulţi specialişti susţin că acest "obicei" este unul sănătos, un număr mare de oameni îi critică pe cei care aleg să nu poarte lenjerie intimă. Însă renunţarea la articolele de lenjerie pare a fi devenit modă printre vedetele internaţionale. Iată 5 dintre femeile care susţin acest trend.

Christina Aguilera: "Îmi place să mă simt cât mai liberă"

După ce a primit numeroase critici la adresa siluetei sale şi a ţinutelor care îi scot în evidenţă formele generoase, cântăreaţa a ieşit la atac. Blonda de 31 de ani a declarat  că este bucuroasă de faptul că a luat în greutate şi că nu o interesează criticile privind ţinutele sale mulate care nu se potrivesc cu kilogramele în plus.

Artista nu s-a oprit aici cu declaraţiile surprinzătoare şi şi-a şocat fanii cu încă o veste: nu-i place să poarte lenjerie intimă. Mărturisirea a fost făcută vineri, într-o emisiune televizată. "Nu-mi place să port lenjerie intimă. Îmi place să mă simt cât mai liberă. Asta sunt eu. Este o senzaţie ce-ţi dă putere", a declarat cântăreaţa.

Kim Cattrall: "Nu-mi place să port chiloţi!"

Actriţa devenită celebră pentru rolul Samanthei Jones pe care îl interpretează în "Totul despre sex" s-a declarat împotriva lenjeriei intime şi recomandă tuturor femeilor să renunţe la chiloţi pentru a avea parte de "aerisire în zona intimă".
 
"Sfatul meu în materie de modă pentru femei este să nu poarte lenjerie intimă. Sunt sigură că e mai sănătos aşa, pentru că se aeriseşte zona", este recomandarea vedetei în vârstă de 56 de ani.

Miley Cyrus: "Indiferent dacă port sau nu sutien, sunt aceeaşi persoană!"

Primeşte critici frecvent pentru hainele provocatoare pe care le poartă, însă tânăra actriţă nu pare a fi deloc deranjată. Vedeta de 19 ani a apărut în nenumărate rânduri în tricouri sau cămăşi care scoteau în evidenţă lipsa sutienului.

"Eu sunt aceeaşi persoană şi când nu port sutien. Mi se par ridicole articolele cu titlul <<Miley Cyrus a apărut fără sutien>>! HAHA", a declarat Miley.

Naomi Campbell renunţă la lenjeria intimă în zilele caniculare

La 42 de ani, Naomi încă se numără printre cele mai sexy modele din lume. Deşi a defilat de nenumărate ori în lenjerie intimă, iată că vedeta nu este foarte încântată de aceste articole vestimentare. Iar fotografiile surprinse de paparazzii întăresc spusele vedetei.

"Nu port tot timpul lenjerie intimă. Mai ales când este foarte cald. Nu pot, pur şi simplu. Ca atunci când îmbrac o rochie înflorată, de ce aş mai lua ceva pe sub?
" se confesează Naomi.

Kate Moss nu obişnuieşte să poarte lenjerie în public

Nu este deloc pudică şi a arătat-o în nenumărate pictoriale sexy. Cunoscută drept o rebelă, vedeta de 38 de ani a demonstrat că nu este adepta lenjeriei intime, nici măcar atunci când iese în oraş. Paparazzii au surprins-o în multe ipostaze care trădau lipsa oricărui articol de lenjerie intimă pe sub hainele acesteia.