Hollywood: 5 vedete care şi-au pierdut minţile

17 Ianuarie 2011
Crize de isterie, homofobie, antisemitism, bătăi în plină stradă, ţopăieli infantile pe canapele - acestea sunt doar câteva dintre reacţiile bizare are starurilor. Află cum şi-au pierdut minţile 5 vedete de la Hollywood.

Mel Gibson

Fosta lui iubită, Oksana Grigorieva, l-a acuzat că o bătea chiar şi atunci când făceau sex. Oksana a înregistrat mai multe conversaţii telefonice pe care le-a avut cu fostul ei partener de viaţă, după o ceartă violentă cu acesta. Într-una dintre aceste înregistrări, Oksana l-a întrebat pe Mel, cu care are o fetiţă: "Ce fel de bărbat eşti tu, să loveşti o femeie ce ţine în braţe un copil şi să-i spargi dinţii?". Actorul australian a răspuns: "Acum eşti furioasă? Ştii ceva? Ai meritat-o pe deplin". Actriţa americană Winona Ryder a afirmat, într-un interviu acordat revistei GQ, că Mel Gibson este "homofob şi antisemit". "Eram la o petrecere cu un prieten de-al meu care este homosexual, iar Mel Gibson a făcut o glumă oribilă despre homosexuali. Când a aflat că sunt evreică, a spus ceva despre "împuţiţii din cuptor'. A fost un moment cu adevărat ciudat", declară Winona

Chris Brown

Anul 2009 a fost unul negru pentru artist: într-un acces de furie şi-a bătut iubita, Rihanna, în plină stradă. Totul a început cu o ceartă pe tema unui sms pe care Brown l-ar fi primit de la altă femeie, motiv pentru care Rihanna a luat foc. Se pare că cearta s-a transformat într-un mare scandal, Chris a lăsat la o parte bunele maniere, s-a repezit la Rihanna şi a început să o lovească cu pumnii şi picioarele. Chris Brown a fost condamnat, în august 2009, la cinci ani de închisoare cu suspendare şi la şase luni de muncă în folosul comunităţii. După acest scandal, cariera lui a fost ruinată, chiar dacă este un cântăreţ foarte talentat

Britney Spears

În 2007, artista s-a tuns... la chelie în faţa paparazzilor. "A fost aşa de trist şi de straniu", declara, la vremea respectivă, stilista din salonul de coafură, care a asistat la isprava lui Spears. "Vorbea mereu despre copiii ei. Spunea tot timpul: 'Ştiu că vor să îmi ia copiii. Ştiu că vor să facă asta. A spus 'sunt o mamă bună, sunt o mamă bună' de câteva zeci de ori. Parcă era într-un fel de transă", a adăugat aceasta. Imaginile cu Britney Spears rasă în cap au făcut înconjurul lumii, iar părul ei a fost licitat pe eBay pentru suma de 1 milion de dolari

John Travolta

Actriţa americană Carrie Fisher, cunoscută pentru rolul prinţesei Lia din primele filme ale trilogiei "Războiul stelelor", a declarat într-un interviu publicat în decembrie 2010 că bunul ei prieten, actorul american John Travolta, este homosexual. Zvonurile pe tema orientării lui sexuale circulă de mulţi ani la Hollywood. În 2010, celebrul actor, însurat cu Kelly Preston, alături de care are şi copii, a fost fotografiat în timp ce săruta, pe gură, un bărbat. Despre acesta s-a spus că ar fi fost bonă în casa actorului, dar şi cel care i-a găsit fiul decedat. Revista National Enquirer susţine faptul că Travolta ar fi chiar bisexual, ca multe vedete de la Hollywood. Acum şase ani, John a fost acuzat de hărţuire sexuală de către un alt bărbat, un artist din Beverly Hills, iar la decernarea premiilor Festivalului de Film de la Santa Barbara, Travolta l-a sărutat pe gură, pe scenă, în faţa tuturor, pe Kirk Douglas

Tom Cruise

A fost un actor extrem de apreciat, dar după despărţirea de Nicole Kidman şi căsătoria cu actriţa Katie Holmes a început să aibă reacţii din ce în ce mai bizare. Îţi mai aminteşti de ţopăiala infantilă de pe canapeaua lui Oprah? De ceva timp a început să promoveze asiduu scientologia, religie a cărei adept este. Putem spune că este mai mult scientolog decât actor... Însă apariţia lui Tom Cruise la show-ul TV al lui Oprah Winfrey a rămas întipărită în memoria publicului şi a devenit chiar subiect al multor parodii: în momentul în care îşi declara dragostea pentru Katie Holmes, Cruise s-a urcat pe canapea şi a început să gesticuleze nervos, ceea ce a făcut-o pe Oprah să exclame: "Nu te-am văzut comportându-te aşa niciodată (...) Eşti dus!". Când a fost nevoie să promoveze filmul "Războiul Lumilor", în care a avut rolul principal, a făcut publicitate mai mult scientologiei decât filmului. După ce a mai criticat-o dur şi pe actriţa Brooke Shields, care a mărturisit că a luat antidepresive pentru a-şi trata depresia postnatală, popularitatea lui Tom Cruise a scăzut, iar acum tinde spre zero