Hollywood: 5 vedete care cheltuie sume fabuloase pentru îngrijirea părului

Părul frumos cu cheltuială se ţine. Tu câţi bani şi cât timp investeşti în îngrijirea podoabei capilare? Ştiai că există vedete care dau zeci de mii de euro pentru a avea un păr frumos? Rihanna, Jennifer Aniston, Justin Bieber sunt doar trei dintre celebrităţile care nu se uită la bani când vine vorba de îngrijirea părului.

Rihanna

Pentru o artistă cu un aşa succes, banii nu reprezintă o problemă. Astfel că Rihanna nu este zgârcită deloc când vine vorba de imaginea sa. Cea mai recentă vizită a hair-stylist-ului a costat-o pe vedetă nici mai mult, nici mai puţin decât suma de 15.000 de dolari. Motivul? Rihanna s-a ales cu un păr deteriorat în urma unei şedinţe de saună. Astfel că şi-a chemat de urgenţă la Londra hair-stylist-ul ei din Los Angeles. Pentru deplasare, Rihanna a fost nevoită să-i achite biletele de avion plus un comision gras.

Jennifer Aniston

Jennifer este invidiată de multe femei pentru părul frumos. Însă, puţini ştiu câţi bani investeşte actriţa în frumuseţe. Chris McMillan, hair-stylist-ul vedetei, a câştigat 50.000 de dolari în doar o săptămână alături de Jen într-o călătorie prin Europa. Însă părul actriţei arată perfect, astfel că banii nu contează, nu?

Rod Stewart

Cântăreţul nu se uită la bani când vine vorba de coafura care l-a făcut celebru. Rod cheltuie aproximativ 6.000 de lire sterline pe an la coafor. Artistul merge la un hair-stylist din Londra, Steven Carey, o dată la trei săptămâni.

Kate Gosselin

Fosta vedetă TV a cheltuit 7.000 de dolari pe o tunsoare. O sumă fabuloasă pentru o mamă a opt copii, nu?

Justin Bieber

Tânărul Justin cheltuie sume mari pentru ca imaginea sa să fie pe placul fanilor. Astfel că la o singură tunsoare, Justin dă 750 de dolari.