Hollywood: 5 vedete care cheltuie sume exorbitante pe tâmpenii
Angelina Jolie
Angelina Jolie şi Brad Pitt nu se uită la bani când vine vorba de familie sau prieteni. Astfel că, recent, cei doi şi-au scos cinci prieteni la cină în oraş şi i-au răsfăţat cu tot felul de bunătăţi. Nota de plată a fost nici mai mult, nici mai puţin de 4.000 de dolari. Nu s-au arătat zgârciţi nici cu ospătarii, care au primit un bacşiş de 1.000 de dolari. "Au comandat un munte de mâncare şi băutură şi au gustat din toate specialităţile din meniu. Nota de plată a ajuns la 4.000 de dolari şi s-au dovedit cu adevărat generoşi pentru că şi-au invitat inclusiv bodyguarzii să cineze alături de ei", a povestit unul dintre chelneri.
Lady Gaga
Cine ar fi crezut că Lady Gaga nu este neînfricată, aşa cum pare în concerte? Ei bine, cântăreaţa se teme foarte mult de... fantome. Şi cum nimic nu valorează mai mult decât siguranţa ta, artista nu se uită la bani când vine vorba de a ţine fantomele la distanţă. Vedeta a angajat o echipă de profesionişti în paranormal care au datoria de a scana fiecare hotel în care se cazează. În plus, a investit 30.000 de lire în spectre electromagnetice care detectează spiritele.
Nicolas Cage
Actorul este pasionat de dinozauri. Astfel se explică de ce, în 2007, a cheltuit 276.000 de dolari pe un craniu de dinozaur. Vedeta a intrat în posesia obiectului în urma unei licitaţii la care a participat şi Leonardo DiCaprio.
Victoria Beckham
Pentru doamna Beckham nimic nu este mai important decât fericirea familiei. Astfel că, pentru a le face o bucurie celor mici le-a cumpărat o căsuţă care se montează în copac de... 80.000 de dolari. Însă această sumă pare un fleac, având în vedere că Victoria a dat pe o geantă 150.000 de dolari.
Beyonce
Pentru Beyonce, imaginea este totul. Astfel că nimic nu este prea scump când vine vorba de o apariţie scenică. Numai pe dresuri Balenciaga, vedeta a cheltuit şi 100.000 de dolari.