Hollywood: 5 femei supersexy îndrăgostite de alte femei. Descoperă-le poveştile!
Cara Delevingne
Se numără printre cele mai în vogă manechine şi nu sunt puţini bărbaţii care au încercat să o cucerească. Cu toate acestea frumoasa s-a îndrăgostit de actriţa Michelle Rodriquez. Modelul în vârstă de 21 de ani şi actriţa de 35 de ani din "Fast and Furious" sunt de nedespărţit de când s-au cunoscut în ianuarie anul acesta.
Ellen Page
Prezentă la o conferinţă despre drepturile comunităţii gay, actriţa în vârstă de 27 de ani a recunoscut că este lesbiană. "M-am săturat să mă ascund şi să neg toate afirmaţiile. Mă aflu aici pentru că sunt lesbiană. Vreau să schimb ceva, să îi ajut pe ceilalţi să aibă parte de o viaţă mai uşoară şi mai de calitate. În ceea ce mă priveşte simt că am o responsabilitate ce trebuie asumată", a declarat actriţa cunoscută pentru rolurile din "Juno", "Hard Candy", "Smart People" sau "X-Men: Ultima înfruntare".
Linda Perry
Fosta solistă a trupei rock 4 Non Blondes s-a căsătorit cu actriţa Sara Gilbert, duminică, la Los Angeles. Cele două vedete au o relaţie din 2011 şi s-au logodit în aprilie 2013.
Portia de Rossi
Frumoasa actriţă în vârstă de 41 de ani are o relaţie cu realizatoarea tv, Ellen DeGeneres, din anul 2004, cu care s-a şi căsătorit în 16 august 2008. Despre momentele dificile prin care a trecut după ce a recunoscut că este lesbiană, vedeta cunoscută pentru rolul din "Ally McBeal" a povestit într-un interviu: "Când în sfârşit am prins curajul să mărturisesc că sunt lesbiană nimeni nu m-a crezut. A trebuit să duc muncă de convingere, ceea ce a fost aşa de stresant!"
Cynthia Nixon
Celebră pentru rolul Mirandei din serialul "Sex and the City", actriţa în vârstă de 47 de ani este căsătorită cu o femeie. În anul 2003, vedeta s-a despărţit de iubitul ei cu care are doi copii, după mai bine de 15 ani de relaţie, pentru a fi împreună cu Christine Marinoni.