Hollywood: 5 căsnicii distruse după naşterea primului copil

Naşterea unui copil înseamnă bucurie pentru orice părinte. Însă, tot naşterea aduce şi schimbări emoţionale şi fizice, noi responsabilităţi, oboseală, grijă, stări care afectează ambii părinţi şi pot duce la o apropiere mai mare dintre cei doi sau, din contră, la o despărţire.

Potrivit specialiştilor, aproximativ 75% dintre mămici se confruntă cu simptomele depresiei, imediat după naşterea bebeluşului. Majoritatea femeilor depăşesc relativ repede momentul, caracterizat, în principal, prin instabilitate emoţională (episoade de plâns şi negativism). Există însă şi riscul unei destabilizări emoţionale totale, dar cazurile acestea sunt mult mai rare. Depresia apare în special la prima naştere, dar riscul repetării acestor episoade la femeile care au trecut deja printr-un episod afectiv postpartum e mai crescut.

Nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de depresia postnatală. Aceştia se simt neglijaţi, neajutoraţi şi copleşiţi de responsabilităţi. Astfel, pot deveni agresivi, abuzează de alcool, jocuri de noroc şi au relaţii extraconjugale, avertizează specialiştii. Se pare că nici vedetele de Hollywood nu sunt ferite de astfel de trăiri şi tot mai multe cupluri ajung la despărţire la scurt timp după venirea pe lume a primului copil. Iată 5 dintre acestea.
1 din 6

Jennifer Lopez şi Marc Anthony


Deşi frumoasa cântăreaţă a avut o viaţă amoroasă tumultoasă, căsnicia alături de Marc părea a avea şanse de reuşită. A fost cea mai lungă relaţie şi căsnicie a cântăreţei şi, deşi nimic nu părea a anunţa probleme legate de mariaj, cei doi au hotărât ca după 7 ani să divorţeze, în ciuda faptului că nu demult deveniseră părinţi de gemeni, primii copii ai artistei. Cei doi susţin că decizia de a divorţa a fost luată de amândoi: "Am hotărât să punem capăt căsătoriei. A fost o decizie foarte grea. Este un moment dureros pentru noi şi apreciem dacă ne respectaţi intimitatea".
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod