Helen Mirren, o doamnă în costum la 73 de ani: Ținuta șic cu care vedeta a plecat de la Cannes

Actrița britanică a plecat de la Cannes într-o ținută casual care o făcea să arate cu 20 de ani mai tânără.

După ce a fost în atenția fotografilor pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes, Helen Mirren și-a făcut destul de repede bagajul și a părăsit luni hotelul în care a stat în timpul scurtului sejur de pe Riviera franceză. De data aceasta, nu o rochie de gală a făcut-o să se remarce, ci ținuta casual și foarte șic, neobișnuit de tinerească dar și foarte potrivită, care i se potrivea perfect.

Îmbrăcată cu un costum negru, cu sacou la un nasture și buzunare laterale cu fermoare argintii pe sub care avea o cămașă albă cu guler înalt și cu două rânduri de nasturi de nasturi metalici, actrița purta pe cap o șapcă băiețească din stofă cu cozoroc negru.

Ea și-a completat ținuta cu pantofi sport alb care îi dădeau un aer și mai tineresc - dacă n-ar fi fost atât de cunoscută, ar fi fost imposibil să ghicești că are 73 de ani!

Echipată șic și confortabil, laureata premiului Oscar pentru rolul din "The Queen" a ieșit din hotel cu un geamantan uriaș și cu două genți negre de umăr, fiind ajutată de angajații hotelului și de o asistentă să ducă bagajele la mașină, apoi a plecat spre aeroport, relatează Daily Mail.

Helen Mirren s-a aflat la Cannes pentru a promova noul film în care joacă, "The Good Liar", o adaptare a nuvelui scrisă în 2016 de Nicholas Searle.
Thrillerul va fi lansat în cinematografe la iarnă îi are în prim-plan pe actrița britanică și pe Ian McKellen, aflați la prima lor colaborare într-un lungmetraj. Ian joacă rolul unui bărbat în vârstă care seduce femei, aflat pe urmele ultimei sale ținte, iar Helen pe cel al unei văduve bogate pe care el o vânează prin e-mail.

Născută pe 26 iulie 1945 la Londra, Helen Lidia Mirren a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, cu rolul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, interpretat în filmul "Regina/ The Queen" (2006), notează News.ro.

Între alte filme în care Helen Mirren a avut apariţii notabile se numără "Cal" (1984), care i-a adus premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Cannes, "The Cook, the Thief, His Wife & Her Lover" (1989), "Nebunia regelui George/ The Madness of King George" (1994), "O lecţie pentru profa de istorie/ Teaching Mrs.
Tingle" (1999), "Gosford Park" (2001), "Calendar Girls" (2003), "Ultima staţie/ The Last Station" (2009), "Hitchcock" (2012) şi "Război în bucătărie/ The Hundred-Foot Journey" (2014).


Foto: Daily Mail, Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.