După divorțul de Seal, Heidi Klum a trecut prin mai multe relații și se părea că niciun bărbat n-o mai poate aduce în fața altarului. Și totuși, a reușit cel care părea să aibă cele mai mici șanse.
Modelul german și rockerul Tom Kaulitz și-au anunțat logodna la începutul acestui an, după ce și-au confirmat relația în mai anul trecut. Heidi spune acum că toți cei patru copii ai săi, Helene (14 ani), Henry (14 ani), Johan (12 ani) și Lou (9 ani), o împing de la spate să se mărite mai repede și că de abia așteaptă nunta.
"Copiii îl adoră pe Tom. Abia așteaptă nunta! Vor fi foarte implicați în tot", a spus marți Heidi pentru revista Closer. Ea a vorbit și despre logodna lor, spunând că ar fi fost în stare să se mărite cu iubitul ei din prima zi în care l-a întâlnit, atât de mult îl adoră: "Ne-am cunoscut în februarie 2018 și, sincer, m-aș fi căsătorit cu el în ziua aceea, probabil!".
Fostul model al casei Victoria's Secret a mai spus că au stabilit data nunții, dar trebuie să facă amândoi niște modificări în program, pentru că erau prea ocupați cu munca.
Heidi l-a cunoscut pe chitaristul trupei Tokio Hotel pe platoul ediției germane a emisiunii "Next Top Model", iar Tom a cerut-o de soție pe 24 decembrie anul trecut, notează cotidianul britanic Daily Mail. Deși este mai mare cu 16 ani, vedeta a declarat că diferența de vârstă nu reprezintă un impediment pentru relația lor, în schimb au avantrajul că vorbesc aceeași limbă: "Suntem doi germani, vom fi mereu foarte organizați și la timp. Foarte, foarte preciși și foarte organizați", a spus ea, luna trecută, pentru ET.
"Chiar nu mă gândesc prea mult că îmbătrânesc, știu că mi se întâmplă mie, ni se întâmplă tuturor. Iubitul meu e mai tânăr cu mulți ani decât mine și multă lume mă întreabă despre asta. Ăsta e singurul moment în care vârsta mi se arată în față și trebuie să am un răspuns pentru asta", a declarat ea pentru InStyle. "Nu stau să mă gândesc mult la asta. Trebuie să trăiești o viață fericită fără să-ți faci prea multe griji despre ce cred oamenii, pentru că îngrijorarea îți provoacă mai multe riduri", a adăugat vedeta.
Posteaza comentariu