Heidi Klum

Heidi cea fără machiaj: Vedeta nu mai are nimic de ascuns la 43 de ani

Heidi Klum machiaj
Modelul german obişnuieşte să folosească cât mai rar machiajul


Pentru Heidi, reducerea machiajului a devenit un stil de viaţă - ea publică în mod constant pe reţelele de socializare imagini în care are un look natural. În aprilie anul trecut, vedeta a postat pe Instagram două fotografii care arată cât de mult contează munca unui make-up artist şi a unui hair stilist. Ea a denumit simplu pozele - "before" şi "after, în semn de recunoştinţă pentru munca make-up artistei Linda Hay şi hair-stilistului Brent Lawler.

Diferenţele erau imense, Heidi trecând de la aspectul unei femei obişnuite la cel al unei "regine a frumuseţii", cu părul strălucitor şi rebel, plin de volum, acoperindu-i ochiul stâng, şi cu machiajul care îi accentuează trăsăturile.

În februarie anul acesta, Heidi le-a făcut o nouă surpriză admiratorilor săi. Cu părul nearanjat, părând abia trezită din somn, Heidi a scris lângă imagine un simplu salut - "Bună dimineaţa", postarea ei fiind apreciată de 2,5 milioane de utilizatori ai reţelei de socializare.

Heidi Klum, care a divorţat în 2014 de cântăreţul Seal, se numără printre cele mai cunoscute modele din lume.
Ea a devenit celebră şi pentru participarea la reality show-ul "Project Runaway", în urma căruia a obţinut în perioada mai 2011 - mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari, notează Mediafax.

Heidi s-a situat vreme de mai mulţi ani în primele cinci locuri din topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume. În 2012, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum a devenit "mai mult o femeie de afaceri şi o celebritate multimedia decât un model".


Foto: Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
15 Noiembrie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod