Heather Locklear s-a internat după ultima criză. Fiica ei a implorat-o să facă tratament

Vedeta din „Melrose Place“ urmează un tratament după ce a avut o cădere nervoasă şi fost arestată pentru violenţă domestică.

Heather Locklear urmează tratament într-o clinică pentru afecţiuni psihice după ce săptămâna trecută a fost arestată, sub acuzaţiile de violenţă domestică şi ameninţare la adresa unui poliţist. O sursă citată de Entertainment Tonight a declarat miercuri că actriţa în vârstă de 56 de ani primeşte tot ajutorul de care are nevoie după ani în care a abuzat de droguri şi de alcool.

Sursa citată a dezvăluit că fiica de 20 a vedetei, Ava Sambora, a implorat-o şi în cele din urmă a convins-o să primească ajutor. "Ava s-a rugat de mama ei să se interneze.

După ce Heather a acceptat în sfârşit, Ava a ieşit un pic cu tatăl ei ca să mai ia o pauză după toate astea", a declarat persoana a cărei identitate nu a fost dezvăluită.

Ava şi tatăl ei, Richie Sambora, au plecat în Hawaii, iar fostul membru al trupei Bon Jovi a susţinut-o pe tânăra afectată de situaţia mamei sale. Căsătorit cu chitarista australiană Orianthi Panagaris, Richie ţine mult la singurul lui copil şi îşi doreşte ca mama ei să treacă cu bine peste acest necaz.

Vedeta din "Melrose Place" a fost arestată pentru violenţă domestică după ce trei poliţişti au intervenit la locuinţa ei din Thousand Oaks, pe 25 februarie, în urma unui apel la numărul de urgenţă 911.
Heather şi iubitul ei, Chris Heisser, au avut o altercaţie care a devenit violentă. Actriţa l-ar fi muşcat pe Chris de nas, iar când ofiţerii de poliţie au ajuns la adresa indicată de dispecerat, ea a avut o atitudine agresivă şi necooperantă. Poliţiştii au fost nevoiţi să o aresteze, iar ea i-a atacat, ameninţându-l pe unul dintre ei că îl va împuşca.

Actriţa a fost dusă la spital pentru un control medical înainte de a fi transportată la arest. Heather a fost pusă sub acuzare pentru violenţă domestică şi pentru trei delicte comise împotriva unui poliţist.
Cauţiunea a fost stabilită la 20.000 de dolari şi procesul va începe pe 13 martie.

Potrivit TMZ, Heather i-a spus unui poliţist: "Dacă te mai întorci la casa mea, te împuşc." Poliţiştii au revenit marţi cu un mandat de percheziţie la domiciliul actriţei situat într-un cartier rezidenţial exclusivist pentru a verifica dacă ea are o armă. Tabloidul online american scrie că Heather deţine o armă înregistrată pe numele ei, pe care a obţinut-o în 1985. La percheziţie nu a fost însă găsită nicio armă.

Vedeta susţine că totul e o mare greşeală şi că ea dă vina pe fratele său pentru această situaţie, a declarat o sursă pentru ET.

People scrie în schimb că Heather Locklear a devenit foarte fragilă şi vulnerabilă după divorţul de Sambora, în 2007.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Martie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod