A trecut timpul, iar Harry, fiul cel mic al regretatei Lady Di, se apropie de pragul celor 30 de ani, pe care îi va împlini la jumătatea acestei luni. Este vârsta de aur, de data asta la propriu, pentru că el va primi partea de moștenire care i se cuvine, în valoare de 10 milioane de lire sterline (12,6 milioane de euro) lăsată de mama sa.
Banii provin dintr-un fond lăsat moștenire celor doi prinţi prin testamentul pe care Diana l-a redactat în anul 1993 și activat după moartea ei, în 1997. Documentul original prevedea ca transferul averii să aibă loc când fiecare dintre copii va împlini 25 de ani, dar detaliile moştenirii au fost modificate prin ordin judecătoresc, în decembrie 1997, la trei luni după moartea prematură a prinţesei, în accidentul rutier de la Paris.