Hannah Montana se ţine de prostii: Mai bine fără nuntă decât fără tutun!

Toată lumea aştepta nunta lor, dar Miley Cyrus şi Liam Hemsworth au decis că e mai bine să nu se grăbească. Şi dacă actriţa poate sta şi fără verighetă, ea a dovedit că de ţigări nu se poate despărți la fel de uşor.
În lipsa lui Liam, ocupat cu prezentarea galei MTV Movie Awards 2013, Miley a ieşit sâmbătă la plimbare prin Los Angeles, alături de o prietenă. Vedeta a profitat de vremea frumoasă şi a adoptat o ţinută sport, cu un top în dungi alb-negre, care-i lăsa la vedere umerii bronzaţi şi pantaloni scurţi din denim, care-i lăsau la vedere picioarele.
Miley era încălţată cu o pereche de pantofi sport, cu talpa groasă şi şi-a strâns în jurul taliei o bluză albastră, cu mâneci lungi.
 


Ţinut fostei Hannah Montana contrasta cu cea a prietenei sale, mai îmbrăcată de ea. Miley a dat să se îndepărteze de maşină, când şi-a adus aminte că şi-a uitat două lucruri importante înăuntru - telefonul mobil şi pachetul de ţigări - aşa că s-a dus şi le-a luat.
 
 


Cu câteva ore înainte, vedeta postase pe Twitter o fotografie în care apărea îmbrăcată cu o bluză albastră, ţinând în braţe o carte care avea pe copertă imaginea fostului fotomodel Cindy Crawford. Miley tocmai terminase o şedinţă foto şi a ţinut să arate astfel o parte din rezultatul muncii sale, scrie cotidianul britanic Daily Mail.
 


În timp ce Miley se plimba şi fuma în voie, iubitul ei, actorul Liam Hemsworth se pregătea pentru rolul de prezentator al galei Premiilor MTV Movie Awards, organizată duminică în Culver City, California.

Cei doi actori au decis să amâne momentul nunţii, asupra căruia conveniseră după ce s-au logodit. "Stabiliseră să se căsătorească în iunie. Dar au apărut atât de multe probleme, încât s-au gândit că e mai bine să se mai gândească înainte de a face un pas atât de important", a declarat o sursă pentru revista "Life & Style magazine". "Nu erau pregătiţi. Familiile lor sunt îngrijorate. Nu vor să-i vadă căsătorindu-se şi apoi divorţând. Sunt foarte tineri pentru a se căsători", a adăugat persoana citată.
 


Elsa Pataky, care s-a căsătorit cu fratele lui Liam, Chris Hemsworth (29 de ani), a confirmat luni că nu e sigură dacă nunta va mai avea loc. "Nu ştiu. Ar fi frumos", a spus cumnata lui Liam.

Recent, celălalt frate al actorului australian, Luke (31 de ani), a vorbit foarte frumos despre Miley şi a declarat că ea face deja parte din familia lor. "E grozavă. Îi iubeşte pe copiii noştri, iar ei o adoră. Ne-a cucerit inimile. O găsesc foarte interesantă, foarte matură pentru vârsta ei", a spus el.

Un semn că Miley şi Liam doar au amânat momentul mult aşteptat al nunţii este faptul că actriţa a fost fotografiată săptămâna trecută în timp ce purta inelul de logodnă.
 


Chiar dacă cei doi tineri actori nu sunt căsătoriţi, ei formează deja o pereche sudată şi apreciată la Hollywood, fiind incluşi pe lista celor mai puternice cupluri de vedete din 2013, potrivit unui sondaj online realizat de Sfântul Valentin, de E! News şi E! Online. Miley Cyrus şi Liam Hemsworth au fost incluşi pe lista extinsă  a unui top în care pe primul loc s-au clasat Beyonce şi Jay-Z, urmaţi de prinţul William şi soţia lui, ducesa de Cambridge şi de rapperul Kanye West şi starleta Kim Kardashian.


Foto: Hepta




Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
16 Aprilie 2013