Halle Berry a împlinit 50 de ani în august, dar arată de parcă ar avea jumătate din această vârstă. Orice femeie o poate invidia pentru silueta sa şi pentru look-ul tineresc.
Marţi, actriţa a postat pe Instagram o altă fotografie în care arată senzaţional: sprijinită cu spatele de un stâlp de beton, în bikini şi sutien negri şi cu un corp de vis, Halle Berry zâmbeşte spre camera foto.
Câştigătoarea premiului Oscar "a schimbat prefixul" pe 14 august, când a postat pe Instagram o fotografie în care purta un şal alb brodat cu motive florale ce-i lăsa să se întrevadă corpul perfect. "Cu braţele deschise aştept 50-ul... Sunt atât de norocoasă să ajung aici!", a scris vedeta.
O săptămână mai târziu, ea a declarat pentru USA Today că se simte grozav la această vârstă: "Lumea îmi tot spune <<Faci 50 de ani. O, Doamne! Cum te simţi?>>. Păi mă simt excelent. Niciodată vârsta nu m-a definit. Şi nicicând nu m-am simţit mai bine."
"Tot anul ăsta va fi despre cum e la 50 de ani. Pagina mea de Instagram o să explodeze de la atâtea întrebări despre cum e la 50 de ani, cum arăţi la 50, cum gândeşti. Va fi anul 50 pentru mine şi nu pot să aştept", a scris ea pe reţeaua de socializare.