Gwyneth Paltrow a fost căsătorită cu Chris Martin, solistul trupei Coldplay, în perioada 2003-2016, iar actrița Dakota Johnson este actuala iubită a starului britanic.
Cele două s-au întâlnit la show-ul de modă Gucci Love Parade și au fost încântate să se vadă, după cum se poate observa într-o filmare obținută de Variety.
Citește și: Iubire de peste jumătate de secol. Dolly Parton a distribuit o imagine rară cu Carl Dean, bărbatul cu care este căsătorită de 55 de ani
Paltrow, în vârstă de 49 de ani, a întâmpinat-o pe Johnson, de 32 de ani, și cele două actrițe au pozat împreună pentru fotografii prezenți la eveniment.
Dakota Johnson, care este fiica actriței Melanie Griffith și a actorului Don Johnson, are o relație cu fostul soț al lui Gwyneth, Chris Martin, din anul 2017. Martin și Paltrow au fost căsătoriți timp de 13 ani și au împreună doi copii - o fiică pe nume Apple, în vârstă de 17 ani, și un fiu pe nume Moses, de 15 ani
În inuarie 2020, fondatoarea Goop, care este căsătorită cu producătorul Brad Falchuk, a declarat pentru Harper's Bazaar că se înțelege foarte bine cu Dakota.
„O iubesc.
Înțeleg de ce poate părea ciudat, pentru că este oarecum neconvențional. Dar cred că în acest caz pot să spun că pur și simplu o ador. Mă gândesc mereu la alte opțiuni - ce altceva poți să oferi, în loc să opui rezistență sau să te simți nesigur? Sunt foarte multe de învățat dintr-o astfel de situație”, a declarat actrița.„Este foarte important pentru Gwyneth să se înțeleagă cu iubita lui Chris. Nu se simte sub nicio formă amenințată de Dakota și se bucură că el este fericit - e foarte sigură în ceea ce privește relațiile și nu este competitivă din acest punct de vedere”, a dezvăluit o sursă pentru People.
În luna februarie a acestui an, o sursă a declarat pentru People că Dakota Johnson și Chris Martin locuiesc împreună în casa din Malibu a solistului Coldplay.
Sursa a mai spus că ei merg de obicei duminica să ia cina cu Paltrow, soțul său, și cei doi copii ai lui Martin.„E evident că toată lumea se înțelege foarte bine”, a mai spus sursa.
Dakota Johnson și Chris Martin formează un cuplu din anul 2017. În luna octombrie a acestui an, cântărețul a făcut un gest de afecțiune pentru iubita sa, dedicându-i cel mai nou single al trupei, „My Universe”, în timpul concertului din Londra.
„Melodia aceasta este despre Universul meu, iar ea este aici”, a spus Martin, în vârstă de 44 de ani, arătând spre Johnson, care se afla în public.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu