Ea - 68 de ani, el - 38; relaţia dintre Susan Sarandon şi Jonathan Bricklin a sfifat imposibilul din prima zi, dar actriţa americană a fost convinsă că va reuşi să surmonteze diferenţa mare de vârstă. Şi cu toate astea, momentul despărţirii tot a venit. După șase ani, el a părăsit-o, iar ceea ce e mai dureros abia urma: dacă ar fi lăsat-o pentru o femeie mai tânără ar fi fost explicabil.
Însă, potrivit New York Daily News, Jonathan a început să se vadă cu Marina Picasso, fiica marelui pictor, mai tânără cu doar patru ani decât Susan. Iar asta doare mai rău.Susan Sarandon l-a cunoscut pe starul de reality show Jonathan Bricklin într-o călătorie cu mașina în Chile, în 2010, apoi au deschis împreună o sală de tenis de masă la New York.
Cei doi s-au despărţit în luna martie. Au rămas în relaţii apropiate, iar în iunie, ei au fost văzuţi împreună la o expoziţie, unde actriţa l-ar fi prezentat pe Jonathan drept iubitul ei, notează Daily Mail.
"Susan plânge şi acum după Jonathan. S-au regăsit de curând, apoi el a plecat la Paris ca să se vadă cu Marina", a declarat o sursă pentru publicaţia citată.
Aceeaşi sursă a mai spus că Susan şi Marina Picasso se cunosc, iar între nepoata lui Picasso şi Jonathan ar fi mai mult decât o relaţie sentimentală: ea are de gând să investească în clubul de surf indoor pe care îl deţine Bricklin.