Gillian Anderson

Gillian Anderson, de la „Dosarele X“ la agentul 007: Poate fi o femeie următorul James Bond?

Daniel Craig
Daniel Craig s-a săturat să fie James Bond. Fanii cred că locul lui poate fi luat de o femeie


În lipsa unor informaţii concrete, fanii au început să folosească hastag-ul #NextBond pentru a-şi exprima pronosticurile, iar cea mai neaşteptată candidatură s-a dovedit a fi cea a protagonistei din "Dosarele X", Gillian Anderson. Cei care o văd în cărţi pentru a-l juca pe viitorul agent 007 o consideră o alegere perfectă pentru că ea a avut succes în acest gen de rol, este atractivă şi are experienţă.

În plus, spun ei, a venit timpul să vedem un alt fel de agent 007, în varianta feminină, ceea ce ar atrage încasări record.

Actriţa în vârstă de 46 de ani a scris pe Twitter: "E Bond, Jane Bond", postând şi un afiş care o înfăţişează în locul agentului 007. După ce a folosit şi hastagul #NextBond, postarea a devenit imediat virală, relatează cotidianul britanic The Guardian. "Nu ştiu cine l-a făcut, dar îl ador", a scris actriţa, despre posterul care anunţă lansarea următorului film din franciză în noiembrie 2017.

În aceeaşi idee, alţii au propus-o pe Emily Blunt, care a demonstrat că are abilităţi pentru un rol de acest gen prin prestaţia apreciată din "Sicario".

Printre numele vehiculate pe Twitter se mai numără Michael Fassbender şi Henry Cavill.

Cum Idris Elba ar putea fi considerat cam bătrân la 43 de ani pentru a fi James Bond, nu atât pentru următorul film cât pentru următoarele, când anii care se vor aduna vor conta mult, e de aşteptat ca acest calcul să nu-i dea nicio şansă lui Gillian Anderson, notează site-ul citat. Vârsta este un criteriu determinant în alegerea pe care o vor face studiourile, dar şi corectitudinea politică şi egalitatea între sexe au o influenţă tot mai vizibilă la Hollywood.

Iar fanii au dreptul să viseze.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
23 Mai 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod