Gelozie la Hollywood: Margot Robbie are probleme cu soţul din cauza lui DiCaprio

Soţul actriţei nu-i fericit că ea va lucra din nou cu Leonardo DiCaprio. Chimia lor din „Lupul de pe Wall Street“ l-a pus pe gânduri pe Tom Ackerley.

Cuplul sudat pe care Margot Robbie şi DiCaprio l-au format în regia lui Martin Scorsese n-a fost pe placul tuturor. Surse citate de revista Woman's Day susţin că soţul actriţei este deranjat de faptul că aceasta ca juca din nou alături de Leo. Cei doi vor avea roluri în următorul film al lui Quentin Tarantino, dar acest proiect care sună foarte promiţător nu-l face fericit pe britanicul Tom Ackerley.

Tarantino şi-a făcut echipa pentru producţia sa despre criminalul în serie Charles Manson, iar Margot şi Leo sunt oameni-cheie în distribuţie.

Sursa citată de Woman's Day susţine că Tom Ackerley (28 de ani) este îngrijorat de faima de "cuceritor irezistibil" pe care o are Leonardo DiCaprio. "Când filmează împreună iese ceva electric. Tom nu se teme pentru că n-are încredere în Margot, ci pentru că Leo este cel mai în vogă burlac de la Hollywood, iar Margot e genul lui", a spus persoana menţionată sub protecţia anonimatului.

Chimia dintre Margot şi DiCaprio i-a lăsat pe mulţi cu gura căscată după lansarea filmului "The Wolf Of Wall Street", notează Daily Mail.
Declaraţia antologică pe care actriţa a făcut-o în iulie 2014 a lăsat loc de multe interpretări: "Încă mă mai ciupesc ca să fiu sigură că s-a întâmplat cu adevărat. Leo a fost mereu actorul meu preferat. Toate prietenele mele m-au întrebat dacă știe să sărute și le-am răspuns că este extraordinar de bun", a povestit actrița pentru revista People despre colaborarea cu DiCaprio.

Întrebată dacă a simțit că se înfiripează ceva între ea și Leo, după sărutările împărtășite în cadrul filmărilor, Margot Robbie a negat, punând totul pe seama muncii.
"Nu avea cum să se înfiripeze ceva. Trăgeam duble câte 17 ore pe zi și totul ajungea să fie mult prea greu și obositor", a spus vedeta.
 
La momentul filmărilor pentru "The Wolf Of Wall Street", Margot începuse relaţia cu actorul britanic Tom Ackerley. Cei doi s-au căsătorit în 2016.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
25 Ianuarie 2018