Frumusețe pe muchie de cuțit: 17 femei celebre care și-au făcut operații estetice, dar nu se feresc să vorbească despre asta

Deși multe celebrități susțin că nu și-au făcut niciodată operații estetice și că frumusețea lor este naturală, există și femei care recunosc că au apelat la diverse soluții pentru a arăta mai bine. Fie că au recurs la bisturiu, fie la injecții cu Botox sau la tratamente speciale, au în comun sinceritatea - ele nu ascund că au apelat la soluțiile esteticienilor pentru a-și păstra sau pentru a-și spori frumusețea.

Bright Side ne prezintă poveștile mai multor femei celebre care și-au făcut operații estetice, dar nu evită să vorbească despre asta.

Britney Spears

Cântăreața nu a ascuns că și-a injectat colagen în buze. Dar a făcut-o doar o dată, ca să se distreze, și nu i-a mai trebuit.

Victoria Beckham

Designerul și-a făcut un implant la sâni când cânta cu trupa "Spice Girls". Apoi a regretat decizia și nu le recomandă tinerelor să-și schimbe corpul doar pentru că așa e la modă. Astăzi, Victoria Beckham se simte bine așa cum e.

Chrissy Teigen

Modelul a mărturisit că totul este fals în înfățișarea sa, cu excepția obrajilor. Mai târziu, a spus că a glumit și că doar și-a scos excesul de grăsime de la subraț.

Tyra Banks

Modelul a publicat o carte în care a dezvăluit că și-a făcut o operație la nas la începutul carierei.

Jennifer Grey

Vedeta din "Dirty Dancing" regretă că și-a operat nasul. Această schimbare a împiedicat-o să mai prindă roluri de succes după lovitura pe care a reușit-o în celebrul film.

Khloe Kardashian

Starleta a mărturisit că și-a implantat fillere, dar nu i-au plăcut și a renunțat la ele. Totodată, ea a negat că s-ar fi operat la nas.

Gwyneth Paltrow

Actrița a spus că a încercat orice procedură estetică, mai puțin operația. A încercat injecții cu Botox, dar nu i-au plăcut: "Botoxul mă făcea să arăt aiurea", a spus ea. Gwyneth nu se opune chirurgiei estetice și nu exclude ca în viitor să se opereze.

Iggy Azalea

Cântăreața hip-hop și-a făcut o operație de mărire a sânilor și nu ascunde asta. Ea și-a aranjat și nasul și obrajii. "Nu neg", a spus ea când a fost întrebată într-un interviu despre operații.

Jennifer Aniston

Dacă compari imaginile ei din trecut cu cele din prezent, se vede că nasul ei arată diferit, scrie Bright Side. Actrița susține că și-a făcut o operație de deviere de sept.

Robin Wright

Actrița a dezvăluit că merge cu regularitate la chirurgul estetician. De două ori pe an, ea își face injecțiile cu Botox și își schimbă fillerele. Așa se explică de ce arată mereu cu cel puțin zece ani mai tânără pe măsură ce înaintează în vârstă.

Amanda Bynes

Și ea și-a operat nasul. Nici acum nu-i place cum arată în imaginile vechi, de dinaintea operației.

Christie Brinkley

La 65 de ani, modelul arată nenatural de tânără, grație fillerelor, injecțiilor cu Xeomin și a tratamentelor estetice pe care le suportă. Pentru întinderea pielii, ea preferă laserul și ultrasunetele.

Denise Richards

Actrița și-a făcut prima operație la numai 19 ani, când și-a mărit sânii. Apoi i-a vrut și mai mari. Astăzi, Denise regretă acele decizii. Ea a spus într-un interviu că a pierdut mulți bani și timp pentru a încerca să repare ce a schimbat atunci.

Cher

Una dintre vedetele cu cele mai multe operații estetice, Cher nu a încercat să le ascundă. Și-a făcut un facelift circular, rinoplastie și și-a mărit sânii. "Da, mi-am făcut facelift, dar cine nu și-a făcut?", a spus cântăreața.

Courteney Cox

Fosta vedetă din serialul "Friends" a avut probleme mari cu o operație, când injecțiile cu Botox au început să-i modifice aspectul și să o facă de nerecunoscut. Courteney a regretat că a făcut acest pas și a renunțat la orice intervenție plastică.

Nicole Kidman

Presa o acuză de multe ori că își face operații - de la implanturi în sâni până la dinții falși, orice detaliu atrage atenția. Actrița a recunoscut însă doar că și-a făcut injecții faciale cu Botox.

Dana Delany

Fosta actriță din serialul "Desperate Housewives" a spus că și-a făcut injecții cu Botox o singură dată. Apoi a regretat această decizie, pentru că procedura i-a dat un aspect asimetric chipului său.