După ce a pozat recent pentru coperta revistei "Closer Weekly", s-a spus că e imposibil ca Jane Seymour să arate atât de bine fără ca imaginea să fie editată. Ei bine, actrița a dat cea mai bună replică: ea a fost fotografiată în costum de baie, săptămâna trecută, în timpul vacanței pe care a petrecut-o în Hawaii. Concluzia? La 62 de ani, această bunicuță (chiar e bunică!) pare că abia a împlinit 30! Starul din "Doctor Quinn", care a fost în anii '70 şi una din fetele Bond (ea jucând în 1973 în "Live and Let Die") are același corp ca în tinerețe, remarcă ziarul britanic Daily Mail.
Vedeta, care a fost căsătorită de patru ori și care are tot atâția copii, s-a lăsat fotografiată în bikini, alături de nepoata sa, Willa, etalându-și fără reținere corpul bine lucrat la sală.
Apariția eclatantă a actriței britanice survine în aceeași săptămână în care a declarat pentru "Closer Weekly": "Doamne, în unele privințe sunt într-o formă mai bună acum decât eram atunci când am apărut în filmul cu Bond."
Jane Seymour a menționat că nu ține nicio dietă, ea punând aspectul său întinerit pe seama sportului - actrița practică în mod regulat exerciții de gimnastică, tenis, golf și înot. Când călătorește, ea preferă să meargă mult și să facă flotări. "Vreau să fiu cât de sănătoasă se poate. Fără diete. Urăsc să-mi interzic diverse lucruri. Dacă vreau paste, mănânc o jumătate de porție", a explicat actrița.
Jane a vorbit și despre operațiile estetice pe care le-a făcut: implantul cu silicon pe care îl are, o intervenție pe care a recunoscut că a făcut-o după nașterea gemenilor săi, în 1995, un lifting "minor" la ochi și injecțiile cu Botox. Ea a spus că acum preferă să rămână naturală. "Am încercat Botox și l-am detestat. Nu voi mai face niciodată așa ceva. La mine n-a mers. Sunt actriță și trebuie să fiu în stare să-mi mișc fiecare parte a feței. Cred că am multe contracte pentru că nu mi-am făcut toate chestiile de genul ăsta la care toată lumea apelează.".
Jane Seyomour preferă acum să încetinească apariția semnelor îmbătrânirii prin mijloace mai simple și inofensive pentru corpul său: "Întotdeauna port pălărie cțnd e soare afară. Beau multă apă, iar pielea mea arată excelent când dorm bine."
Actrița, care va împlini 63 de ani în februarie, și-a descris vârsta ca pe o "bucurie pură": "Cel mai bun lucru... este să trăiești și să fii sănătos!", a spus ea, adăugând că se simte cel mai bine atunci când o îmbrățișează pe nepoata sa și când este aproape de oamenii pe care îi iubește.
Născută pe 15 februarie 1951, în Hayes, Middlesex, Anglia, Jane Seymour a devenit fata Bond în 1973, în filmul "Pe cine nu laşi să moară" (Live and Let Die), unde joacă alături de Roger Moore, apoi este distribuită în serialul "The Odine Line" (1973) şi, în acelaşi an, apare în seria "Frankenstein: The True Story". În 1982, câştigă un Glob de Aur pentru interpretarea din miniseria de televiziune "La est de Eden", iar în 1988 este recompensată cu premiul Emmy pentru rolul din "Onassis: The Richest man in the World". În acelaşi an este nominalizată la premiul Emmy pentru rolul Natalie Henty din "War and Remembrance".
Între 1993 şi 2001 joacă în serialul de succes "Dr.Quinn", unde interpretează o femeie-doctor din secolul al XIX-lea, alături de actorul Joe Lando, fiind nominalizată la premiile Emmy şi Globurile de Aur. În 1996 câştigă Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune cu rolul din "Dr. Quinn", notează agenția Mediafax.
Jane Seymour a divorţat de curând de cel de-al patrulea soţ, regizorul şi producătorul James Keach, şi are patru copii, doi din mariajul cu David Flynn şi doi din ultima ei căsătorie.
Foto: Hepta / Daily Mail