Freddie Mercury şi pisicile sale: 17 imagini care demonstrează cât de mult le-a iubit

Datorită prezenţei scenice, spectrului vocal şi vieţii tumultuoase pe care a trăit-o, Freddie Mercury, solistul trupei Queen, este un personaj iconic!
După cum s-a dovedit de nenumărate ori, Freddie iubea pisicile la nebunie. Dacă porneşti într-o căutare de imagini pentru Freddie Mercury, cel mai probabil majoritatea fotografiilor vor fi cu el pe scenă, făcând ce ştia cel mai bine. Cu toate acestea, vei da de imagini cu el şi pisicile, în diferite stadii ale vieţii sale. Aceste fotografii nu sunt unele profesionale, însă cu toţii ne putem da seama cât de îndrăgostit era de felinele sale.

După mai multe cercetări detaliate, se poate spune că fascinaţia artistului pentru pisici a început probabil în anii 1970, graţie unui cadou pe care l-a primit de la iubita lui din acel timp, Mary Austin.
Pentru că pleca în turnee, el nu era întotdeauna acasă pentru pisicile sale, dar se asigura frecvent că totul este în regulă.

Peter Freestone, asistentul său personal, a spus că pisicile erau familia lui şi le trata ca atare. Se spune că a avut cam zece pisici în total: Tiffany, Dorothy, Delilah, Goliath, Miko, Oscar si Romeo, Tom și Jerry, dar şi altele pe care le-a îngrijit la un moment dat. Multe dintre creaţiile artistice ale lui Freedie erau dedicate pisicilor preferate sau erau create pentru a demonstra iubirea lui pentru aceste feline.
Mai mult decât atât, a avut și o vestă cu model care le întruchipa.

Foto: diply
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod