Fosta soție a lui Michael Douglas a făcut-o cu ou și cu oțet pe Catherine Zeta-Jones

O fotografie rară: Michael Douglas şi Diandra, în ziua nunţii lor


Eu n-am vândut niciodată poze sau n-am scos bani din orice, ba am dat și donatDiandra Douglas
Diandra a dezminţit şi zvonul potrivit căreia ar fi pierdut un proces prin care cere jumătate din veniturile lui Michael Douglas obţinute din rolul interpretat în filmul "Wall Street 2". Ea susţine că i-a spus avocatului să renunţe la proces după ce a aflat că Michael suferea de cancer.

Michael Douglas, în vârstă de 69 de ani, şi Diandra, în vârstă de 56 de ani, au divorţat în anul 2000, după 23 de ani de căsnicie.
Când au făcut nunta, ea avea doar 19 ani.

Anul trecut, actorul a declarat că ar fi trebuit să se despartă mai demult. "Ştiam că o să am probleme. N-am nimic cu ea, de fapt ţin mult la prima soţie. Dar ar fi trebuit să divorţăm după opt sau zece ani", a spus Michael Douglas. "Mi-a luat prea mult ca să realizez că dacă apelezi la un consilier matrimonial pentru a rezolva problemele din cuplu, atunci e în interesul lui ca mariajul să continue. Pentru că dacă puneam capăt căsniciei, el pierdea o afacere.

Cred că Diandra ar spune acelaşi lucru. Ăsta e singurul regret pe care-l am", a adăugat starul.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
12 August 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod