Într-un mesaj postat duminică pe reţeaua de socializare, Andie MacDowell susţine că ar fi fost fericită să zboare indiferent ce loc ar fi ocupat în avion. "Să trecem peste asta", a încheiat ea, iritată de criticile celor care i-au reproşat că "face figuri".
"Mi-am învăţat lecţiile, să nu te plângi niciodată pe Twitter şi să nu-ţi iei loc la First Class la American Airlines, să scrii numai de bine... acum să trecem peste asta", a scris, ironică, actriţa în vârstă de 57 de ani. "Sunt mulţumită să zbor şi pe un loc de la ultima clasă, mă simt bine în autobuz, în metrou, dar dacă plătesc pentru Clasa Întâi, acolo vreau să fiu, asta era ideea", a adăugat ea.
Nemulţumirea actriţei a izbucnit când un angajat al companiei aeriene i-a schimbat locul pe care ea îl rezervase cu unul de clasă inferioară, pe motiv că urma să-şi transporte şi câinele.
Frustrată de această situaţie, vedeta şi-a făcut mai multe selfie-uri cu fanii, şi a scris pe contul său de Twitter: "Ajutor @AmericanAir, am plătit pentru First Class şi ei m-au pus pe loc de turist din cauza câinelui, deşi am plătit pentru el".