Fii frumoasă de 8 martie. Ami te învaţă cum să arăţi bine naturală

Vedetele au mare grijă de aspectul lor fizic, însă multe ţin secrete trucurile pe care le urmează pentru a arăta atât de bine.
Cântăreaţa Ami, artistă ce este sub contract cu casa de discuri Media Pro Music, a acceptat să le dezvăluie cititoarelor eva.ro cum reuşeşte să îşi menţină silueta şi cum îşi îngrijeşte tenul.

eva.ro: Cum reuşeşti să te menţii în formă?

Ami: Încerc să fac cât mai multă mişcare şi să mănânc sănătos. Pe lângă toate acestea, muzica este cea care îmi dă energie şi care mă ţine într-adevăr în formă.

Ai ţinut vreodată o dietă? Ce a dat rezultate în cazul tău?

Am încercat, deşi probabil nu era neapărat necesar.
A dat rezultate, deoarece consumam multe lichide, făceam mult sport şi renunţasem de tot la prăjeli.

Cât de des mergi la sala de fitness sau aerobic?

În ultima vreme am făcut o pauză, recunosc, însă, de obicei, nu ratez nici măcar o zi la sala de fitness, în afară de weekend.

Care sunt activităţile tale fizice preferate?

Cel mai mult îmi place să alerg, în parc sau la sală, pe bandă.

Care este cel mai nonconformist truc de înfrumuseţare pe care îl foloseşti?

Nu prea am trucuri de înfrumuseţare.
Îmi place să fiu naturală din toate punctele de vedere. Poate şi acesta este un truc!

Ce „regulă de aur“ ai în ceea ce priveşte îngrijirea tenului?

După fiecare demachiere, mă dau cu o cremă farmaceutică pe care am descoperit-o în urmă cu ceva timp. Pot să zic că asta este o „regulă de aur“, fiindcă de când o folosesc, tenul meu arată mult mai bine şi mai sănătos.

Cum îţi menţii părul sănătos şi strălucitor?

Pentru un par sănătos şi strălucitor, ideal ar fi să nu folosim mult fixativ, spumă sau alte produse de acest gen care deteriorează firul de păr.
Recunosc că şi eu folosesc astfel de produse, dar cu măsură, iar pentru a-l curăţa şi hidrata folosesc tot felul de măşti.

Ce remedii cosmetice şi măşti pentru păr sau ten făcute în casă foloseşti?

Pentru păr folosesc o mască făcută dintr-un gălbenuş de ou, ulei de ricin cu vitamina A şi miere, iar pentru ten, de obicei îmi aplic o mască pe bază de aloe vera.
8 Martie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod