Fanii Madonnei sunt îngrijorați: Cântăreața a postat un video bizar pe TikTok, înainte de Premiile Grammy

Madonna a postat un clip de 13 secunde pe TikTok chiar înainte de Premiile Grammy. Cântăreața în vârstă de 63 de ani apare în video purtând un top transparent și câteva lanțuri argintii la gât.

În video-ul postat, pe care l-a șters ulterior, starul pop își apropie foarte mult fața de cameră și apoi se îndepărtează, în timp ce face un gest care imită un sărut.

Citește și: Familia perfectă a lui Buffy. Sarah Michelle Gellar este căsătorită de 20 de ani cu Freddie Prinze Jr. Au renunțat la actorie pentru copii


Cei care o urmăresc pe rețeaua de socializare s-au arătat îngrijorați de clipul ciudat și s-au întrebat de ce ar posta idolul lor un astfel de filmuleț care nu pare să aibă sens.


Un user a scris că video-ul este „complet tulburător”, iar altul a comentat „Grozav! Cum aș putea acum să închid ochii și să adorm?”

Noua postare a vedetei a provocat îngrijorare în rândul fanilor săi.

„Sincer să fiu, m-a speriat. Nu pot să mint”, a scris un fan.
„Încerc să-mi amintesc că era fabuloasă în anii '90”, a scris un alt user, potrivit Page Six.

Un alt fan a scris „O iubesc pe Madonna de când eram mic. Sunt un mare fan. Dar asta este greu de trecut cu vederea... ce și-a făcut?”.


Starul din „Evita” a postat în ultima vreme numeroase imagini pe social media care i-au făcut pe admiratorii ei să creadă că fotografiile sale sunt puternic editate în Photoshop.

În luna ianuarie, Madonna a postat o serie de imagini în care apare în lenjerie intimă. Rapperul 50 Cent s-a amuzat pe seama imaginilor postate de Regina Muzicii Pop.

„Asta e cea mai amuzantă chestie”, a scris rapperul în vârstă de 46 de ani pe Instagram Story la acea vreme. „Este Madonna sub pat, încercând să reproducă 'Like a Virgin' la 63 de ani” a adăugat cântărețul.


Madonna a reacționat la comentariile acestuia și l-a acuzat că „pretinde” că îi este „prieten”.

„Acum ai decis să vorbești urât despre mine.
Presupun că noua ta carieră este să primești atenție încercând să umilești alte persoane pe social media. Cea mai puțin elevată alegere pe care puteai să o faci ca artist și persoană adultă”, a scris cântăreața americană la acea vreme.

La finalul anului trecut, artista a postat o serie de fotografii pe Instagram care i-au adus numeroase critici. Ea apare într-o imagine alături de fotograful Steven Klein, care ține un cuțit cu vârful îndreptat spre gâtul ei. 


„Mândră de colaborarea mea cu @stevenkleinstudio pentru @vmagazine. Cu foarte puțin suport din partea oamenilor care nu apreciază arta și în ciuda faptului că am avut buget aproape zero, tot am reușit să facem artă! Arta nu este moartă dacă ai puterea să lupți pentru lucrurile în care crezi”, a scris vedeta. „Mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut, care au dormit pe canapele și au lucrat ore întregi gratuit pentru a susține Madame X”, a continuat Madonna.

Fanii săi au fost revoltați de imagini, dar și de faptul că vedeta a acceptat ca unele persoane să lucreze pentru ea, fără să fie plătite.

„Au muncit gratis??? De ce nu i-ai plătit tu? Ai rămas fără bani sau ce? Doamne! Dacă tu, care ești Madonna, ai un buget aproape zero, nu știu ce speranțe mai sunt pentru artiștii neconsacrați ca noi”, a scris un user.

„Definiția exploatării = oameni care muncesc pentru tine pe gratis în numele artei.
De ce lucrează oamenii gratuit și dorm pe canapele când muncesc pentru un milionar?? Nu așa susține arta cineva care a reușit în viață!”, a comentat o persoană.

Alți useri au accentuat faptul că pozând cu un cuțit la gât este o greșeală gravă, pentru că „glorifică și promovează” violența împotriva femeilor, în numele artei.

„Deci un cuțit ținut la gâtul unei femei este artă? Sistemul patriarhal este foarte mulțumit de tine. Atât de multe femei suferă din cauza abuzului sau sunt ucise, și tu te pozezi cu un cuțit la gât. Dezgustător mesaj”, a scris un alt internaut.

„Această imagine mai mult glorifică violența împotriva femeilor decât să promoveze arta. Un cuțit la gât... serios?”, a adăugat o altă persoană.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
4 Aprilie 2022