La rândul său, David Beckham continuă parcursul foarte profitabil pe care l-a realizat în timpul carierei de fotbalist. Starul a devenit cel mai bine plătit fost sportiv, grație contractelor sale de publicitate cu branduri foarte importante, precum Adidas, H&M și Breitling. Totodată, el câștigă enorm din propriile afaceri, astfel că anul trecut a avut venituri totale de aproape 70 de milioane de euro, potrivit revistei Forbes.
În august 2014, David a ieșit din firma Victoria Beckham Ltd, în care era asociat cu soția lui, înființându-și propria companie, David Beckham Ventures, în care Victoria nu are vreo implicare.
Victoria și David au participare și răspundere egală în firmele celuilalt. De asemenea, ei iau parte la ședințele trimestriale de management, în calitate de directori ai companiei-mamă care controlează aceste firme.
Potrivit unui studiu realizat de London School of Marketing, familia Beckham are o avere totală ce a fost estimată la 508 milioane de lire sterline (772 de milioane de dolari). Potrivit Sunday Times Rich List 2015, regina Marii Britanii are o avere de aproximativ 340 de milioane de lire sterline (517 milioane de dolari). "Brandul Beckham a fost folosit pentru a face reclamă pentru absolut orice, de la hainele unor designeri de lux la televiziunea prin satelit şi până la branduri de whisky", a declarat Anton Dominique, directorul London School of Marketing. "Ceea ce este de asemenea interesant este faptul că numele familiei Beckham este aproape la fel de influent ca oricare membru individual al familiei", a adăugat el.
Potrivit acestui studiu citat de agenția Mediafax, David şi Victoria Beckham câştigă împreună 40 de milioane de lire sterline (64 de milioane dolari) şi deţin împreună un portofoliu de bunuri evaluate la 190 milioane de lire sterline (304 milioane de dolari). Casa de modă a Victoriei Beckham, care îi poartă numele, a fost estimată la 60 de milioane de lire sterline (96 de milioane de dolari), iar Footworks, compania de echipament sportiv înfiinţată de David Beckham, a fost estimată la 150 de milioane de lire sterline (240 de milioane de dolari).
Foto: Hepta
Posteaza comentariu