Exemplul imperfect al Angelinei Jolie: Dubla mastectomie nu învinge cancerul

Un studiu efectuat timp de 10 ani, pe 200.000 de femei din California care aveau cancer, relevă că operația nu mărește șansele de supraviețuire.

Femeile diagnosticate cu cancer la sân nu-și măresc șansele de supraviețuire dacă suportă o operație de dublă mastectomie, este concluzia cercetătorilor. Aceștia au descoperit că pacientele care au suportat intervenții punctuale, de eliminare a formațiunilor tumorale și au făcut apoi chimioterapie au trăit la fel de mult ca pacientele cărora le-au fost extirpați ambii sâni.

Dubla mastectomie este o decizie dificilă, așa că e important ca fiecare femeie să aibă toate informațiile despre riscuri și avantajele acestei operațiiEluned Hughes
În plus, dubla mastectomie necesită o perioadă de recuperare de două luni.
În schimb, lumpectomia, operația prin care doar tumorile și țesuturile învecinate sunt eliminate, le permite femeilor să revină la viața normală după câteva zile.

Studiul citat de cotidianul britanic Daily Mail retează speranțele femeilor care optau pentru dubla mastectomie pentru a scăpa de cancer. De la începutul anului, acest tip de intervenție a fost tot mai solicitat de paciente, inspirate de exemplul Angelinei Jolie, care și-a extirpat sânii pentru a preveni cancerul.

Jolie (39 de ani), care s-a căsătorit săptămâna trecută cu Brad Pitt, și-a extirpat ambii sâni în luna mai, după ce un test a relevat faptul că este purtătoare a genei care îi conferă un risc de 87% de a face cancer mamar.
De atunci, numeroase femei din Marea Britanie diagnosticat cu această maladie au optat pentru dubla mastectomie, scrie Daily Mail.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
4 Septembrie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod