Smaranda Vornicu are 48 de ani şi a terminat Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF Bucureşti. A continuat apoi, după cum ea însăşi spune, ca account executive, jurnalist freelance, editor, manager, asociat, poet de ocazie, aventurieră în bucătărie, editor independent, croitoreasă lipsită de răbdare, sportivă leneşă, călătoare entuziastă, dependentă de pantofi şi cosmetice. În descrierea pe care şi-o face, Smaranda Vornicu nu uită să enumere nici celelalte „etape” ale vieţii sale: elevă, studentă, bloggeriţă, fumătoare, fiică, nepoată, strănepoată, soră, iubită, soţie, noră şi mamă.
Fiica lui Tudor Vornicu ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în cadrul căruia a vorbit despre televiziune, despre tatăl ei și despre viața ei.
eva.ro: Cum este să readuci în faţa publicului, după mai bine de 30 de ani, o emisiune pe care o realiza tatăl tău?
Smaranda Vornicu: Așa cum probabil vă imaginați, este o mare responsabilitate, dar și o mare provocare. Amintirile noastre, ca și telespectatori ai emisiunii făcute cu ani in urmă de tata, nu pot fi decât subiective, ele sunt asociate în moduri dintre cele mai diverse cu tinerețea ori copilăria noastră. Că era vorba despre desenele animate ori despre filmele în serial, ceea ce ne amintim mai degrabă este starea de bine asociată acelei vârste și nu neapărat conținutul unei anume rubrici.
Eu, de exemplu, aveam un întreg scandal cu bunica, pentru că vroia să mă trimită la sifoane exact atunci când se difuzau desenele animate. Însă îmi aduc aminte de acest lucru cu multă plăcere, pentru că-mi aduc aminte de copilărie.
Așadar, ceea ce încercăm să facem este să reconstruim acea stare de bine a după-amiezii de sâmbătă, un fel de siesta televizată, plină de informații și întâlniri frumoase. Sperăm ca publicul să descopere și să aprecieze acest spațiu calm, din care trivialul și senzaționalul de larg consum lipsesc.
Crezi că îi poţi călca pe urme tatălui tău?
Nu știu și nici nu cred că asta este ceea ce-mi doresc. Tudor Vornicu a fost, este și va fi unul singur. Iar o competiție între părinte și progeniturile lui nu s-a dovedit niciodată un lucru sănătos.
Dacă-mi doresc să-i calc pe urme în vreun sens, este strict în sensul dorinței de a realiza un lucru bun, un lucru profesionist, un lucru care să placă telespectatorilor.
Desigur, am preluat, într-un spirit al nostalgiei plăcute, unele rubrici sau idei din formatul emisiunii sale, însă am făcut acest lucru pentru a crea un fel de continuitate interesantă, un arc peste timp, nicidecum pentru a concura în vreun fel cu tata.
Dacă tatăl tău ar fi fost lângă tine acum, ce sfaturi crezi că ţi-ar fi dat?
Permiteți-mi să râd cu voce tare. Probabil că mi-ar fi spus să mă potolesc și să mă reapuc de stomatologie. Și asta nu pentru că nu credea în potențialul meu. Din contră, a fost un tată extraordinar, întotdeauna ne-a lăudat și ne-a încurajat, și pe fratele meu și pe mine, în ceea ce visam să facem. Tudor Vornicu știa prea bine care este costul omenesc al unei cariere așa cum a avut el. Când faci televiziune, trebuie să fii gata să te expui public, să fii gata să muncești ore fără sfârșit și fără regularitate, să fii gata să renunți la tot felul de bucurii personale. Nu e o muncă ușoară și de aceea îi respect extrem de mult pe oamenii de televiziune, oricine ar fi ei și oriunde ar lucra.
Există şi o şcoală de televiziune care poartă numele tatălui tău. Te motivează acest lucru?
Da, există și este un proiect alături de care am fost de la începutul său. Chiar dacă nu este proiectul nostru, atât fratele meu Bogdan, cât și eu l-am susținut pentru că se străduie să aducă standarde reale de profesionalism și de disciplină a muncii în rândul tinerilor care vor să facă televiziune.
Ai crescut pe coridoarele Televiziunii Române. Cum ţi se pare că este acum televiziunea faţă de anii '80 sau '90?
Există, în mod incontestabil, multe lucruri importante care au fost câștigate. Numai dacă vă imaginați că în anii ’80 cenzura impunea ca actorii să nu aibă mustață, cântărețele de muzică ușoară să nu danseze în timp ce cântau, iar cuvântul „bătrânețe” să nu apară în vreo împrejurare sau în vreun text, vă dați seama care este diferența cea mai mare. Pentru Revelion, se lucra de prin august și se filmau cam trei Revelioane, dintre care, după „viza” care ciopârțea totul, abia se lega unul singur.
Apoi, diferențele vin și din faptul că, în acei ani, nu existau opțiuni, exista o singură televiziune și aceea cu un program din ce în ce mai anemic și intoxicat politic. Astăzi, telespectatorul are o putere imensă, aceea de a fi selectiv!
Ceea ce regret în legătură cu acei ani este o cultură a muncii pe care nu o regăsesc întotdeauna. Un fel de mândrie a treburilor bine și profesionist făcute, o responsabilitate pentru calitatea lucrului care îți iese din mână. În echipa tatălui meu, și nu numai, nu exista „nu se poate”. Și funcționa extrem de bine exemplul personal.
Ai terminat Facultatea de Stomatologie, dar ai scris poezii, ai devenit jurnalist şi ai ajuns în televiziune. De unde această schimbare?
O să fiu extrem de francă: mi-am dorit întotdeauna să scriu, să fiu jurnalist. Atunci când mi-am ales cariera inițială, tatăl meu, care avea un respect imens pentru medicină și, în același timp, își dorea cu tărie să fiu o femeie puternică și independentă în fiecare moment al vieții mele, a respins cu fermitate ideea ca eu să fac jurnalism. Pentru că știa ce compromisuri impune o asemenea carieră în acele vremuri. Însă, încet – încet, prin anii de publicitate, apoi prin poezie, blog și jurnalismul freelance, m-am reapropiat de această pasiune. Viața are un mod aparte de a te aduce în anumite momente, la anumite răspântii. Trebuie doar să realizezi ce drumuri ți se deschid înainte și să alegi calea potrivită pentru tine.
Ce ne poţi spune despre emisiunea „De la A la... infinit“?
Este o emisiune magazin, cu o durată de trei ore, care include întâlniri cu invitați interesanți, divertisment, reportaje și informații utile, incursiuni în actualitatea culturală, dar și în istoria Televiziunii Române. Eu sper că va fi o mică bijuterie, pe care o vom cizela pe măsură ce reacțiile publicului ne vor parveni, până când va ajunge la potențialul și strălucirea sa maximă.
Cât de schimbat este formatul emisiunii faţă de acum 30 de ani?
Cele mai importante diferențe sunt legate de durată, emisiunea tatălui meu dura 5 ore, dar și de modul de transmisie, în trecut, „De la A la infinit” era o emisiune live, acum este înregistrată.
În afară de asta, la vremea când tatăl meu făcea emisiunea, cum resursele Televiziunii Române nu erau foarte mari, multe materiale erau primite „pe prietenie” de echipa lui, de la colegi din alte televiziuni europene. Sau, în alte ocazii, erau difuzate sub formă de seriale, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu filmele „Pe aripile vântului”, „Șoimul maltez” sau „Casablanca”. Astăzi, căutăm să avem cele mai bune materiale pe care bugetul emisiunii le permite și să folosim un atu pe care nu îl are nicio altă televiziune din România: o arhivă extraordinară, care, pe măsura vizionării unor vechi role de film sau casete, ne oferă zi de zi surprize dintre cele mai plăcute.
Deţii o firmă de servicii de frumuseţe şi de import şi distribuţie de echipamente medicale. Ce sfaturi de frumuseţe le poţi da tinerelor din ziua de astăzi?
În primul rând, nu încercați să fiți alticineva decât sunteți. Falsul străbate prin orice strat de machiaj, oricât de gros sau de intens este. În al doilea rând, și poate părea dur, exprimați-vă, însă nu vă puneți pe tarabă. Nu sunteți o marfă!
Și câteva sfaturi practice. Numărul unu, nicio seară fără demachiere și tonifiere. Numărul doi, nu puteți fi frumoasă, pe termen lung, dacă nu sunteți sănătoasă. Îngrijiți-vă și investiți în sănătatea voastră. Numărul trei, cheltuiți mai mult pe produsele de îngrijire, față de cele de machiaj.
Ce înseamnă pentru tine cuvântul „frumuseţe“?
Greu de spus, în frumusețe încap extrem de multe lucruri. Să spunem că este un moment de echilibru, de grație divină, acel moment în care ceea ce este în interior se balansează perfect cu ceea ce este în exterior.
Ai un mesaj pentru cititoarele eva.ro?
Știu că eva.ro este cea mai activă comunitate feminină online din România și că subiectele pe care le pune în discuție sunt dintre cele mai diverse. Sunt o mare admiratoare a acestui gen de comunități, cred în puterea comunicării online și în schimbul de informații în acest mediu.
Așadar, cititoarelor eva.ro le spun: fiți curioase, selective și atente. Și nu uitați niciodată să aveți pasiuni! Fără ele, este ca și cum ai trece prin viață sub anestezie.
Posteaza comentariu