Vedeta spune că datorită jobului a învăţat să se descurce mai bine la capitolul relaţii interumane, dar, cu toate că este astrolog, nu-şi ghidează viaţa după stele.
eva.ro: Realizezi horoscopul de 17 ani. Cum s-a schimbat viaţa ta în tot acest timp?
Neti Sandu: Foarte mult nu s-a schimbat, datorită ritmicităţii în care trăiesc: direct-ul în fiecare zi, la aceeaşi oră, în aceeaşi echipă. Am acelaşi stil de viaţă, nu m-am mutat de unde locuiesc. În schimb, cred că am învăţat în timp să mă descurc mai bine la capitolul relaţii interumane.
Îţi ghidezi viaţa după stele?
Nu, nici măcar eu nu am pretenţia să spun cu precizie ce voi face, ştiu ce aş putea să fac, dar oare sunt în stare? După atâţia ani, mi se mai reproşează că prognoza nu a coincis întotdeauna cu realitatea, însă oamenii trebuie să înteleagă faptul că una este conjunctura ofertantă şi alta este ce sunt eu capabil să fac.
Atunci când o zi este bună, toţi putem să facem un anumit lucru, dar nu toţi suntem în stare, din cauza blocajelor pe care ni le creăm singuri la nivel mental.
Ce presupune meseria de astrolog şi cum ai ajuns să o practici?
M-am apucat din curiozitate, după revoluţie. Voiam să fac ceva nou şi să profit de libertate. Iniţial, am vrut să aflu despre ce este vorba şi, încetul cu încetul, am văzut că astrologia este un domeniu atât de vast şi de fascinant, încât m-am apucat de studiat, de parcă intrasem la facultate.
Sunt o fire meditativă şi sunt curioasă să ştiu cum se trăieşte, de ce se întâmplă anumite lucruri, iar astrologia se plia foarte bine pe cerinţele mele interioare. Este o modalitate de a cunoaşte universul uman şi în raport cu factorii care ne fac să fim aşa.
Astrologia a fost o pasiune care s-a transformat în job şi, cu cât trece timpul, cu atât îmi îmbogăţesc cunoştinţele şi pot să verific dacă ceea ce am estimat se adevereşte sau nu.
Îţi doreşti să te reprofilezi? Te vezi făcând şi altceva?
Dacă ar fi nevoie, oricând, aş merge pe încercate.
Care sunt planurile tale pentru anul 2013?
Nu-mi propun nimic special, aştept să văd ce direcţii sunt şi o să mă orientez în spaţiu să văd dacă este nevoie să fac ceva în plus sau dacă ceea ce fac deja e de ajuns. N-am un proiect deosebit sau vreo nevoie interioară de îndeplinit.
Cum va fi anul 2013, din punct de vedere astrologic?
Din iunie 2012 până în iunie 2013 este anul norocos al Gemenilor, alături de celelalte două semne de Aer, adică Balanţa şi Vărsătorul, precum şi Săgetătorul, aflat în opoziţie cu Gemenii, plus Leul şi Berbecul. Să nu uităm de cei care au ascendentul în aceste zodii – conjunctura este una favorbailă şi pentru ei.
Din iunie 2013 până în iulie 2014, Jupiter intră în Rac şi premianţii zodiacului sunt cei din triunghiul semnelor de apă, adică Racul, Scorpionul şi Peştii, precum şi Capricornul, semnul opus Racului, Fecioara şi Taurul. Bineînţeles, cei cu ascendentul într-una din aceste zodii vor fi şi ei la fel de norocoşi.
Care sunt previziunile marcante pentru România?
România este în zodia Vărsător şi atunci ar trebui să fie mult mai creativă în 2013, să pună accentul pe latura artistică şi să se preocupe mai mult de latura de distracţie, de timpul liber şi de bunele relaţii intreambasade.
La nivel diplomatic se pot întampla nişte lucruri, poate noi protocoale care să faciliteze comunicarea. În zona aceasta ar trebui pus accentul, la nivel interstatal.
Ascendentul României este în Rac, iar Jupiter intră în zodia Racului şi face aspecte armonioase de la jumătatea anului viitor. Ne aşteptăm ca ţara noastră să fie mai bine văzută în exterior, iar situaţia ar trebui să se îmbunătăţească şi pentru noi sau măcar să uităm de rate, boli şi alte neajunsuri.