Artista a lansat melodia „Fly, fly, fly“, iar cu această ocazie a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări şi să ne spună ce a făcut în timpul în care a dispărut din lumina reflectoarelor.
eva.ro: De câţi ani nu ai mai cântat şi ce ai făcut în acest timp?
Minola: Nu am mai cântat de aproximativ şapte ani pentru un public larg. Am lucrat însă mult în studio la diverse piese pentru a-mi dezvolta partea creativă şi m-am bucurat şi de scenă alături de Trupa 23 şi de DJ Nocturno. Între timp, am urmat Facultatea de Drept şi mi-am trăit studenţia.
De ce ai revenit cu o melodie în engleză şi nu cu una în română?
Orice piesă are un anumit farmec când îşi păstrează personalitatea din momentul creaţiei ei.
Aşa am simţit, aşa am scris, aşa a rămas. Poate vor urma şi piese în română. Mă bucură însă că piesa poate fi înţeleasă şi de fani de diverse naţionalităţi, pot să rezonez cu ei şi în acest mod.
Pregăteşti şi un videoclip pentru melodie?
Am lansat piesa cu un concept nou de video art: este inedit, o animaţie care mă bucură de câte ori o văd. Am îmbinat elemente foto, video şi segmente din versurile piesei.
Cum s-a schimbat viaţa ta după ce ai devenit cunoscută?
Viaţa mea s-a schimbat radical odată cu plecarea de la 14 ani din Timişoara pentru proiectul Pops, care a însemnat enorm pentru mine.
Mai existau şi răutăţi, dar am învăţat relativ repede că ceea ce te doare te face mai puternic.
Cât de apropiată eşti de fostele tale colege din trupa Pops? Cu cine ai păstrat legătura?
Am ţinut legătura cu toate trei! Vorbim şi ne întâlnim ori de câte ori avem posibilitatea. Cu Tina, spre exemplu, am petrecut Revelionul 2014 şi abia aştept să o văd luna aceasta, când va reveni în ţară. Nu ratăm niciun eveniment important din viaţa vreuneia dintre noi. Suntem norocoase că am putut păstra o prietenie atâţia ani, se spune că daca o prietenie trece de şapte ani, este pe viaţă.
Cum ai ajuns să lucrezi într-un birou de avocatură?
Am urmat cursurile Facultăţii de Drept şi apoi am făcut practică, aşa am ajuns într-un birou de avocatură.
Dacă ar trebui să alegi între avocatură şi muzică, la ce ai renunţa şi de ce?
Aş renunţa la meseria de avocat, pentru că muzica îmi permite să-mi manifest personalitatea şi să transmit emoţie.
Ce planuri de viitor ai?
Îmi doresc, în primul rând, ca piesa “Fly, fly, fly” să ajungă în casele oamenilor. Apoi, să nu treacă săptămână fără să ajung în studio şi nici un an fără piese noi pentru cei care se identifică cu muzica mea.
Îmi doresc să promovez şi examenele de Barou. Se pare că atunci când eşti împlinit emoţional, le poţi face pe toate, deci îmi doresc cu siguranţă o viaţă de familie fericită.
Posteaza comentariu