EXCLUSIV Halit Ergenc, actorul principal din „Suleyman Magnificul“: „Istoria s-ar fi scris altfel dacă nu ar fi existat Hurrem“ - VIDEO

Serialul „Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii“, de la Kanal D, este revelaţia acestei toamne şi a câştigat bătălia pentru audienţă, fiind urmărit de aproximativ 1,5 milioane de români pe minut.

Cu toate că filmul a stârnit mai multe controverse în Turcia, el rulează în continuare, fiind în ţara mamă la al treilea sezon. În România, serialul este difuzat luni şi marţi, de la ora 20.30.

Halit Ergenc, actorul care îl interpretează pe Suleyman, a acceptat să acorde un interviu în exclusivitate site-ului eva.ro

eva.ro: Cum ţi s-a părut scenariul, la prima vedere, când ai văzut că Suleyman este demitizat şi adus în randul oamenilor, fiind prezentat ca un om ca oricare altul? Ţi-ai schimbat părerea despre el?

Halit Ergenc:
Demitizarea lui Suleyman Magnificul este un plus uriaş pentru serial, pentru că sultanul devine foarte credibil în ochii privitorilor. Eroii sunt şi ei oameni, au şi ei slăbiciuni. Aceste slăbiciuni nu-i ştirbesc însă lui Suleyman nimic din măreţia atestată cu documente istorice.

Telespectatorii au acces la ce se află dincolo de consemnările seci sau de porţile bine ferecate ale Palatului Sultanului, intră în intimitatea vieţii acestuia, fie că este vorba de harem şi de relaţia cu Hurrem, de raporturile de iubire şi putere dintre sultan şi mama acestuia sau de prieteniile uneori atât de fragile dintre cel mai puternic om al Imperiului Otoman şi unii dintre supuşii lui.

Suleyman iubeşte, suferă din iubire, îi face, la rându-i, pe cei apropiaţi să sufere. Suleyman poate fi manipulat uneori, deşi pare atotştiutor şi invincibil. În acelaşi timp, sultanul este întelept, echilibrat, tandru cu cei apropiaţi, cultivat, îndrăzneţ, interesat de prosperitatea şi siguranţa poporului său.  

Ai contribuit şi tu la producţia serialului.

În ce zone ţi-ai adus contribuţia?

Înainte cu un an şi jumătate de începerea filmărilor am început să mă documentez la modul cel mai serios. Am citit foarte multe cărţi de istorie şi am descoperit că cele mai grozave lecturi sunt cele care îţi dezvăluie trecutul.

Am citit nu pentru că devenise o obligaţie de serviciu, ci pentru că realmente mă pasiona ceea ce descopeream. Astfel, am reuşit să înţeleg contextul în care sultanul lua deciziile personale sau politice, să înţeleg ce anume îl fascina la Hurrem, să mi-l imaginez în diferite ipostaze, fie în fruntea ienicerilor, semnând documente de maximă importanţă pentru Imperiu sau impunându-şi voinţa în faţa mamei sale, pe care o iubea extraordinar de mult. 

Cât este însă realitate şi cât este ficţiune în serial?

Scenariştii au avut în permanenţă consultanţi istorici, pentru fiecare episod. Reperele istorice au fost respectate, însă dincolo de ele, acolo unde s-a ţesut  povestea legăturilor dintre oameni, a intervenit ficţiunea.

 

Cum ai primit criticile oamenilor la lansarea serialului? A intervenit chiar şi premierul Recep Tayyip Erdogan...

Au existat anumite tensiuni pentru că oamenii şi-l imaginau pe Suleyman Magnificul pe un piedestal. Era o imagine cumva schematică, rece. Serialul l-a umanizat pe Suleyman şi a reuşit până la urmă să convingă publicul că nimeni nu îşi propunea să murdărească memoria unui mare om.

Odata cu acest serial s-a redeschis şi curiozitatea oamenilor pentru istorie, pentru frumuseţea palatelor şi costumelor acelor vremuri, iar acest interes s-a trezit nu numai în Turcia, ci şi în celelalte ţări unde serialul a fost difuzat. 

Te aşteptai la ecouri şi în presa internaţională? Serialul a apărut şi în „New York Times“ şi „The Guardian“.

Eram conştient de valoarea şi frumuseţea producţiei, iar ecourile din presa internaţională au venit ca o reconfirmare pentru mine.

Ştiam câte eforturi au fost depuse pentru realizarea acestei poveşti extraordinare, m-au bucurat enorm articolele elogioase la adresa serialului.

Ce părere ai despre Hurrem? Crezi că l-a iubit cu adevărat pe sultan? Consideri că istoria imperiului ar fi fost alta dacă nu era ea?

Între Suleyman şi Hurrem a existat iubire.

Chiar dacă, iniţial, planurile lui Hurrem erau de răzbunare, sultanul i-a topit orice idee malefică în ceea ce-l priveşte.

Hurrem s-a îndrăgostit de Suleyman, pentru că acesta avea şi calităţile necesare să o seducă. Era un bărbat atrăgător, foarte inteligent şi cultivat, în plus era şi cel mai puternic om al Imperiului. În acelaşi timp, Suleyman s-a îndrăgostit de faptul că Hurrem nu se temea de el, pretindea să-i fie chiar egal. Legile iubirii ies din sfera legilor cetăţii, iar sultanul ştia să aprecieze personalitatea extraordinară a acestei femei.

Istoria s-ar fi scris altfel dacă nu ar fi existat Hurrem, tocmai pentru că ea a avut un rol foarte important în deciziile luate de Suleyman.  De asemenea, nu am mai fi auzit de Hurrem în zilele noastre.

Femeile din viaţa sultanului au fost îndrăgostite de el sau de privilegiile primite odată cu statutul de preferata sultanului?

Pentru femeile din acea perioadă era un privilegiu să se afle în haremul sultanului. Viaţa devenea mai uşoară, în sensul că cele alese nu se mai confruntau cu lipsuri de ordin material.

În acelaşi timp, statutul de privilegiate venea la pachet şi cu anumite doze de suferinţă, pentru că nu era simplu să ajungi la sufletul acestuia. Cred că femeile din viaţa lui îl iubeau pe Suleyman, care întrunea şi calităţi ce-l făceau foarte special, dar se şi bucurau de acel statut.  



Ce ai avea să-i spui lui Suleyman dacă te-ai putea întâlni cu el?

 
I-aş spune că urmaşii lui nu au risipit în întregime comoara lăsată de el.

Turcia nu mai este un Imperiu, dar e o ţară superbă, cu oameni foarte muncitori.

Cum crezi că s-ar adapta Suleyman dacă ar trăi în Turcia de azi?

Cred că spiritul lui de reformator ar intra în funcţiune. 

Care a fost cea mai dificilă scenă filmată până acum?

Scenele de război sunt cele mai dificile, pentru că presupun desfăşurări mari de forţe. E nevoie de concentrare maximă şi coordonare perfectă în astfel de filmări.

Ai intrat foarte bine în pielea personajului, mulţi fani te identifică cu Suleyman. Cine crezi că a fost cel mai influent personaj din anturajul acestuia?

Cu siguranţă, cel mai influent om din anturajul lui a fost chiar Hurrem. Iar rivalitatea dintre Hurrem şi Ibrahim din Parga venea şi din faptul că Marele Vizir avea de asemenea un rol foarte important în deciziile luate de Suleyman.

Cum vezi serialul „Suleyman Magnificul“ în raport cu alte seriale istorice, precum „The Tudors“, „Familia Borgia“ sau altele de acest fel?

Toate cele trei seriale fac apel la trecut, prezintă viaţa unor mari lideri care au marcat istoria lumii. Romanţează mai mult sau mai puţin viaţa personajelor, dar indiferent de raportul istorie/ficţiune, toate aceste trei producţii au un mare merit, acela că trezesc curiozitatea publicului pentru istorie, pentru trecut.  

Care este secretul succesului internaţional al serialului?

Este o producţie revoluţionară, cu un buget record pentru serialele turceşti, cu un subiect care a stârnit controverse, cu decoruri şi costume fabuloase.
La toate acestea se adaugă jocul actorilor, scenariul, regia şi, nu în utimul rand, coloana sonoră, care au făcut din această producţie un adevărat fenomen. 

Deja ai foarte mulţi fani în România. Vei veni să-i cunoşti?

Mulţumesc publicului românesc că este atât de receptiv şi urmăreşte serialul „Suleyman Magnificul“. Îmi doresc foarte mult să vizitez România, plănuiesc o astfel de călătorie.

NOTĂ: Preluarea acestui articol se poate face numai cu menţionarea sursei prin link valabil

 

(iulian.ioncea@imedia.ro)

17 Octombrie 2012
 

Comentarii (30)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Moldova pe 2 Oct 2013, 13:20
    Suleyman . . . .

    Foarte interesanta audienta.As fi curios daca se difuzeaza un film istoric romanesc, cam care ar fi audienta? Este ingrijorator ca ne pasioneaza istoria asupritorilor acestui neam timp de 424 ani (1453-1877), care ne-au luat "cu japca" aur, femei, copii pe care i-au surghiunit si obligat sa fie curve ale vizirilor sau soldati ai Islamului.Stramosii nostri ucisi de la 1877 in jos s-ar rasuci in mormant sa vada asa ceva.Lasati-i pe turci cu istoria lor iar noi sa ne ocupam de a noastra.Nu credeti ca asa ar fi corect?

    0
    0

  • Vasile pe 24 Sep 2013, 18:29
    Suleyman

    Doamna Simika mai bine tăceai. Doamna Marga, accesaţi"Suleyman Magnificul, Actualitatea Lugoj", unde veţi vedea marea diferenţă între ţările române şi Imp.Otoman.Muntenia şi Moldova au fost colonii otomane fără trupe de ocupaţie, nu ne-au încurcat dezvoltarea, dezvoltarea au încurcat-o boierii români.În anul 1830 când au venit ruşii, au găsit două ţări în evul mediu datorită boierilor înapoiaţi.

    0
    1

  • laurentiu pe 31 Mai 2013, 00:12
    despre Stefan cel MARE

    Ce va tot kakati pe voi cu Stefan cel Mare? turcii au construit un imperiu si au dus batalii pe toate fronturile.A castigat si Fanica a nostru un steag si e mare erou acum.Treziti-va la realitate si nu comparati baba cu avionul.

    0
    0

  • liv pe 11 Mai 2013, 22:59
    harem

    dintre toate personjele cel mai mult o ador pe hurrem este cea mai desteapta puternica frumoasa.dintre toate personajele cel mai mult o uras pe mahidevran.imi mai place si de nigar este si ea frumoasa imi pare rau ca a ajuns asa.la inceput mi-a placut si de maria sau gulnihal,dar cel mai mult o iubesc pe hurrem.eu am vazut si secvente din ep 80,81,65,66 si am observat ca mustafa nu prea mai apare.mi-as dori sa moara intr-un razboi si sa nu mai apara nici o fata noua in serial,dar se pare ca apare o fata noua dar tot hurrem o sa fie favorita.nu stiu de ce lumea se purta asa de urat cu ea pentru ca ea este de treaba.

    2
    1

  • Mihaela pe 15 Mar 2013, 14:42
    nu imi place

    Mie nu prea imi place

    2
    3

  • sofia pe 10 Mar 2013, 13:13
    HUREM

    Hurem este cel mai indragit personaj din serial. Este o femeie magnifica, inteligenta, sarmanta, nu se lasa pana nu obtine ce vrea, asta denota ca este o femeie puternica si curajoasa. O ador pe Hurem

    5
    2

  • ioana pe 9 Mar 2013, 09:41
    suleyman magnificul

    preferata mea este hurrem .....are atata ambitie , este atat de frumoasa este cea mai desteapta din film

    6
    2

  • aexa21 pe 27 Feb 2013, 14:38
    suleyman magnificul

    mie imi place foarte mult serialul acesta SULEYMAN MAGNIFICUL dar cel mai mult imi place de Hurrem.e cam tacanita de felul ei.

    3
    2

  • adelina pe 19 Feb 2013, 12:52
    hurrem

    urmaresc filmul de la inceput o ador pe hurrem este preferata mea si cred ca a multora dintre voi :*

    7
    2

  • horovei luminita pe 15 Feb 2013, 19:17
    serialul suleyman Magnificul Sub domnia iubirii

    Serialul este superb. As dori sa vad mai multe episoade pe saptamana. De asemenea vreau sa corectez pe cei care cred ca acest Suleyman a purtat batalii cu Stefan cel Mare al Moldovei. Realitatea este ca Stefan cel Mare a trait intre anii 1438 -1504, iar Suleyman Magnificul intre anii 1494 - 1566. Mai mult : Suleyman a devenit sultan al imperiului otoman in anul 1520, data la care Stefan al nostru era mort demult.

    5
    2

  • condruz pe 12 Feb 2013, 23:28
    Scrisori ale lui Hurrem

    As fi interesat sa citesc scrisorile scrise de Hurrem ,regelui de tunci al Poloniei.

    2
    2

  • andreea pe 11 Feb 2013, 11:49
    aprecieri

    ador SULEYMAN MAGNIFICUL, nu am pierdut nici un episod.Mi-au dat lacrimile aproape mereu. Sa continuati! MERITA.

    5
    1

  • Cordelia pe 11 Feb 2013, 08:26
    decoruri şi costume fabuloase..multa fictiune... si doar "măreţia' atestată cu documente istorice nu si infrangerile rusinoase...

    Va aparea in film si Moldova lui Stefan - nu cred.Fusese cea mai mare infrangere a Islamului din fata unei armate crestine din Istoria Lumii și Europei din acele vremuri Lupta de la Podul Înalt – Cea mai mare victorie a lui Ștefan cel Mare (1475 ) impotriva armatei otomane condusă de Suleiman pașa, beglerbegul Rumeliei.Ar trebui daca s-ar tine dupa adevăr istoric si nu fictiune de doi bani...in care să arăti doar ce-ti convine si in rest ...audienta ,"Cronica lui Kemal-Pașa-Zade este încă mai sumbră: otomanii au pierdut un număr de 40 de stindarde de luptă, un număr record în istoria Turciei.Chiar cronicile turce afirmă că atunci au fost tăiați 40.000 de ieniceri și spahii, o sumă enormă pentru oamenii acelor impuri.. Ștefan cel Mare primește laude și aprecieri din Persia până la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios și îl numește „Atletul lui Hristos“. Cronicile se întrec între ele în laude și mulțumiri la adresa domnitorului" Dar s-ar putea ca in serial nici sa nu aminteasca...

    6
    2

  • magda pe 29 Ian 2013, 12:43
    istorie

    Istoria ramane istorie-sigur nu se va mai repeta ce a fost. Dar,filmul este superb, tot ce este oemenesc sa gaseste in actiunea lui.Este cel mai frumos serial si cei mai frumosi actori si joaca f.bine. FELICITARI tuturor care au realizat acest film si actorilor.

    5
    2

  • Draga pe 20 Ian 2013, 21:16
    Serialul sulejman

    Sint din Serbia si am urmarit serialul care mi-a placut f. mult mai ales ca multe din actiunile legate de lupte si locuri s-au intimplat pe teritoriul Serbiei,Apreciez regia,costimografia si cultul obiceiurilor respectat,am cunoscut multe cuvinte si obiceiuri care au ramas la noi,m-au incintat costimele si decoratia dar si caracterul personajelor.In mod special Sulejman kare a fost om mare si tratat ca om intelept de la care se poate invata cum ca oameni mari nu sint mari numai prin nume si succes in lupte ci si prin faptul ca stiu si sa iubeasca atit pe Hurem cit si pe fiecare membru al familiei!!!Asi doriii sa se continuie serialul!!Succes!

    4
    2

  • adina pe 17 Ian 2013, 02:38
    suleyman magnificul

    e un film foarte interesant dar nu cred ca vre-o femeie din zilele noastre si de religie crestina si ar dori sa fi facut parte din harem ce vad ?cruzimea lui Ibrahim fara limite,aroganta sultanului ,femei fara personalitate bine inteles in afara de hurem e un film si atata tot.toate telenovelele sunt frumoase pentru ca sunt inspirate din fapte reale din viata de zi cu zi.si bine inteles nu o sa arate in film momente in care au fost invinsi de STEFAN CEL MARE.exact pana la urma in cinema sunt mult mai tari ca noi dar in istorie un pic cam SF.

    2
    4

  • adina pe 17 Ian 2013, 02:35
    suleyman magnificul

    e un film foarte interesant dar nu cred ca vre-o femeie din zilele noastre si de religie crestina si ar dori sa fi facut parte din harem ce vad ?cruzimea lui Ibrahim fara limite,aroganta sultanului ,femei fara personalitate bine inteles in afara de hurem e un film si atata tot.toate telenovelele sunt frumoase pentru ca sunt inspirate din fapte reale din viata de zi cu zi.si bine inteles nu o sa arate in film momente in care au fost invinsi de STEFAN CEL MARE.exact pana la urma in cinema sunt mult mai tari ca noi dar in istorie un pic cam SF.

    0
    5

  • carmen france pe 7 Ian 2013, 00:03
    serialul Suleyman magnificul

    Magistrala interpretarea actorilor ........(.vorbim de serial nu de padisahul Suleyman.).............decor, costume, coloana sonora..totul la superlativ !!! Bravo !! Felicitari !!! Un astfel de serial te face sa te indragostesti de Turcia.si sa vrei s-o vizitezi ..............BRAVO !!!!!

    5
    1

  • myky pe 1 Ian 2013, 22:06
    serial

    cum vad traduse ep ,31,32 etc,

    2
    1

  • spartacvs pe 31 Dec 2012, 12:25
    ...

    filmul este doar film.inchipuiti-va fastul care era la acea vreme.apoi nu uitati ca istoria e scrisa de invingatori,inchipuiti-va ca s-a facut uz de multe rautati pentru a controla efectiv intr-o singura mana puterea,deci clar ca a fost un despot dur si insangerat,ceea ce in film nu se poate reflecta,ar fi peste puterea noastra de a suporta.sunt si multe stangacii,insa cu adevarat trezeste in randul maselor dorinta de a analiza istora.

    4
    3

  • besliu cosmina pe 29 Dec 2012, 18:18
    deja ai foarte multi fani in romania.vei veni sa ii cunosti?

    daca chiar halit ergen va sosi in romania voi foarte onorata sa il cunosc mias dori sa vina in municipiul vatra-dornei la casa culturala. eu si cu o prietena de a mea asteptam cu nerabdare sosirea sultanului suleyman han

    4
    4

  • Patri pe 20 Dec 2012, 16:35
    daca nu ma uit....nu mai vorbesc o saptamana cu nimeni

    Este cel mai frumos serial dintre toate..in fiecare luni si marti seara ma uit ...nu pot sa pierd nici un serial..IMI PLACE SULEYMAN MAGNIFICUL SUB DOMNIA IUBIRII

    4
    3

  • gabriella costescu pe 11 Dec 2012, 15:20
    Impresionnt

    Am citit initial istoria acestui mare PASA ca sa pot intelege filmul ce cuprinde multa istorie.Mi-as fi dorit sa traiesc in acele vremuri

    5
    2

  • Andrei pe 30 Nov 2012, 00:45
    Suleyman Magnificul

    Acest serial este extraordinar, am 13 ani si il urmaresc cu cea mai mare placere. Este un serial ce iti starneste pofta de istorie si la scoala am note doar de 10 la istorie pt ca sunt foarte interesat de acest serial si ii cunosc toata biografia lui Suleyman. Urmariti acest serial pentru ca nu va va parea rau! ;) :x

    7
    4

  • ValentinaIleana pe 20 Nov 2012, 17:28
    suleyman

    as vrea sa se difuzeze serialul in fiecare zi a saptamanii,cu exceptia weekendului.

    8
    2

  • VASILE pe 14 Nov 2012, 22:02
    IMPERIUL OTOMAN

    Un asemenea film era foarte necesar. Abia acum vedem un harem, cum era condus acest imperiu, ce uniforme aveau militarii, fiindcă în cărţile noastre de istorie sunt picturi propagandistice, unde militarii turci poartă niste uniforme aiurea, şi tot timpul îi băteam. Dacă ar fi fost asa de slabi cum au rezistat sute de ani?Oicum erau bine organizaţi din punct de vedere militar şi economic.

    8
    4

  • mihaela pe 1 Nov 2012, 18:53
    sulyman magnificul

    imi place acest serial deoarece este foarte interesant!!!!

    8
    3

  • Maria pe 20 Oct 2012, 18:28
    durata

    Superb serialul, dar as recomada sa fie difuzat in mai multe zile si in mai putin timp. Mi se pare durata prea mare pentru fiecare episod. Stiu ca fiecare episod are doua parti, dar si cu atatea reclame stam prea mult in fata televizorului luni si marti.

    9
    5

  • simika pe 17 Oct 2012, 15:01
    nu l-am urmarit niciodata...

    am auzit multa lume vorbind despre acest serial, mai ales femei, insa chiar nu m-am uitat, nici macar de curiozitate. Nu am timp si nici nu e genul meu de serial pe care l-as urmari..din ce am inteles este istoric.

    3
    14

  • marga pe 17 Oct 2012, 11:02
    Suleyman Magnificul

    Suleyman Magnificul, un serial exceptional. Ibrahim Pasa, mai grozav ca toti. Totusi, sa nu uitam ca pentru Romania, Suleyman, toti sultanii turci, Imperiul Otoman, au fost factori care au tras in jos poporul roman, ne-au asuprit, ne-au facut sa traim cu teama. Adica, sa cunaostem istoria dar sa o interpretam din punctul nostru de vedere, nu al turcilor.

    13
    10

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod