Vedeta a acceptat să vorbească cu eva.ro despre perioada sarcinii, despre cum a reuşit să slăbească şi despre micuţa Antonia, fetiţa ei. Mai mult, Giulia ne-a dezvăluit şi de ce a pus pe Facebook o fotografie în care arăta semne obscene, imagine în urma căreia a fost ţinta atacurilor tabloidelor.
eva.ro: Câte kilograme ai luat în timpul sarcinii?
Giulia: Până în 20 de kilograme. Ştiu că undeva în ultima lună de sarcină am încercat să nu mă mai gândesc deloc la asta şi să mă bucur de perioada pe care o traversam. Cert este că acum am ajuns la greutatea dinainte să rămân însărcinată.
Cum ai reuşit acest lucru?
Nu am ţinut un regim anume şi nici nu am făcut sport mult timp, pentru că am făcut cezariană si nu aveam voie. Am fost atentă la ce am mâncat şi nu am exagerat cu nimic, dar nu aş putea spune că m-am abţinut de la ceva anume.
De ce ai făcut cezariană şi nu ai născut natural?
Acesta a fost dorinţa mea iniţială, să nasc natural, doar că din cauza complicaţiilor apărute nu am mai avut cum, iar doctorul mi-a recomandat să fac cezariană.
Cum s-a schimbat viaţa ta după ce ai născut?
S-a schimbat destul de mult, dar cumva mi-am dorit asta. Anotnia a adus multă linişte şi bucurie în casa noastră. Ea este preocuparea mea principală, dar am grijă şi de carieră în acelaşi timp. Încerc să stau cât de mult pot cu ea acasă.
Cine i-a ales numele de Antonia şi de ce?
Este o poveste tare amuzantă! Ştiam că o va chema Sabina, după numele mamei lui Vlad, şi ne mai doream încă un nume pentru pitică. În ultima lună de sarcină am stat doar în casă, mă uitam la televizor şi o vedeam pe Antonia, cântăreaţa, peste tot... şi m-am gândit cu Vlad că ar fi un nume potrivit pentru fetiţa noastră.
Cum ai reuşit să te concentrezi din nou pe carieră, ţinând cont că o ai pe Antonia şi trebuie să stai cu ea?
Când vine vorba de cariera mea am o echipă destul de mare alături de care lucrez şi care mă ajută. Sunt destul de implicată când vine vorba de munca mea, dar încerc să rezolv cât se poate de mult de acasă. Plec doar când am întalniri, emisiuni sau concerte!
Cât timp ai lucrat la videoclipul piesei „Un om cu un pian“?
Videoclipul piesei „Un om cu un pian“ a fost filmat într-o singură zi, iar de pregătiri s-a ocupat Iulian Moga, regizorul, şi cineva din echipa mea, astfel ne-am sincronizat perfect.
Ai postat recent pe Facebook o poză în care arătai semne obscene. Cine te-a supărat aşa tare?
M-am amuzat destul de mult când am văzut câte reacţii a stârnit o poză postată pe instagram. Nimeni nu a observat că pe unghii aveam de fapt două fundiţe...
Ce planuri ai pentru viitor? Mai vrei copii?
Momentan ne concentrăm pe Antonia, care are nevoie de toată atenţia noastră, şi pregătim câteva surprize muzicale. Deja am început lucrul la următorul single, pe care intenţionăm să-l lansăm în aprilie. Pentru perioada următoare pregătim un eveniment de lansare al noului concept de show.
Posteaza comentariu