În urmă cu aproximativ două luni, Alina a lansat cea mai nouă piesă a ei, „Tu eşti vara mea“, după ce anul trecut lansase melodia „With or without you“. Acum, vedeta se pregăteşte să lanseze şi videoclipul piesei, care va apărea până la mijlocul lunii iunie. Cu această ocazie, i-am luat un interviu Alinei, în cadrul căruia a vorbit atât despre cariera ei, cât şi despre viaţa personală.
eva.ro: Ai lansat recent o nouă melodie, „Tu eşti vara mea“. Cine te-a inspirat pentru această piesă?
Alina Eremia: Atât eu, cât şi Adrian Sînă, compozitorul piesei, ne doream să găsim reţeta perfectă a unei piese de vară, care să ne ducă cu gândul la distracţie, mare şi iubire.
Crezi că piesele tale solo prind la public datorită faptului că faci parte din „Pariu cu viaţa“ şi „LaLa Band“?
Serialul „Pariu cu viaţa“ şi „LaLa Band“ au avut o influenţă majoră în tot ceea ce înseamnă imaginea mea acum şi sunt mai mult decât recunoscătoare că am şansa să fac parte dintr-un proiect atât de frumos şi complex, din care învăţ în fiecare zi.
Cu toţii am avut ocazia să demonstrăm oamenilor ce putem, iar faptul că piesa mea a prins şi este fredonată nu poate decât să mă bucure şi să mă ambiţioneze să mă autodepăşesc.
Serialul „Pariu cu viaţa“ şi trupa „LaLa Band“ sunt tot mai cunoscute, iar odată cu ele, şi voi, membrii formaţiei. Te-a speriat vreun moment celebritatea?
Până acum, am cunoscut doar laturile frumoase ale celebrităţii: aprecierea şi iubirea oamenilor. Dar, dacă există un lucru care mă sperie, acela este să nu dezamăgesc.
Cum s-a schimbat viaţa ta după succesul obţinut?
Multă lume mă întreabă acest lucru. Viaţa mea s-a schimbat în mai bine decât mi-aş fi putut imagina. Fac ce-mi place, sunt apreciată pentru asta, am oameni minunaţi şi talentaţi în jurul meu, ce aş putea să-mi doresc mai mult?
Există multe voci care spun în continuare că tu ai avea o relaţie cu Dorian Popa. De unde vin aceste speculaţii?
Voci există şi probabil vor mai exista, dar asta înseamnă un singur lucru: chimia din serial dintre Ioana şi Andrei ajunge la telespectatori, ceea ce este foarte bine.
Ce ai alege între muzică şi actorie?
Ar fi o alegere grea, pentru că amândouă sunt importante pentru mine. Sper să nu fiu pusă vreodată în ipostaza de a alege.
Te vei axa mai mult pe cariera solo sau vei fi implicată în continuare la fel de mult în proiectele „Pariu cu viaţa“ şi „LaLa Band“?
Voi fi la fel de implicată ca şi până acum în tot ceea ce ţine de „Lala Band“ şi „Pariu cu viaţa“, însă voi continua în paralel şi solo şi promit să fac lucruri de calitate pe toate planuri.
Ce proiecte solo pregăteşti?
Am în plan filmarea videoclipului „Tu eşti vara mea“, care o să fie gata până la jumătatea lunii iunie, şi deja mă gândesc la următorul single.
Posteaza comentariu