EXCLUSIV Alina Eremia: „Este plăcut când oamenii vor să facă poze cu tine“

Alina Eremia, una dintre cele mai iubite artiste din LaLa Band, şi-a început la sfârşitul anului 2012 cariera solo, însă anul 2013 a fost unul perfect pentru cântăreaţă.

După ce a lansat două melodii solo, Alina Eremia a interpretat, alături de Vescan, piesa „În dreapta ta“, prezentată spre sfârşitul anului 2013, melodie care a prins foarte bine la public şi a intrat în toate topurile.

Acum, la început de an, Alina Eremia ne-a vorbit despre viaţa ei şi despre aşteptările pe care le are de la 2014.

eva.ro: Cum a fost anul 2013 pentru tine, atât din punct de vedere profesional, cât şi sentimental?

Alina Eremia: Pot să caracterizez 2013 ca anul realizărilor, un an în care am reuşit ceea ce mi-am propus, am avut rezultate foarte bune. Am evoluat profesional, am lansat două single-uri care s-au bucurat de aprecierea publicului, am continuat să filmez alături de colegii mei din Lala Band pentru un proiect derivat din „Pariu cu viaţa“, care se numeşte „O nouă viaţă“.

Având un program atât de încărcat şi dedicându-mi majoritatea timpului carierei, au fost momente când am pus planul personal pe locul doi, însă pot spune că am alături de mine oameni minunaţi, care mă înconjoară cu dragostea lor şi mă susţin în tot ce fac.

Ai lansat, alături de Vescan, melodia „În dreapta ta“. Care este povestea din spatele piesei?

Colaborarea a venit la momentul potrivit. Eu eram în căutări pentru un nou single, iar când mi s-a propus să fiu vocea feminină pe această piesă, am acceptat imediat! De la prima audiţie, am simţit că piesa aceasta este cea pe care o caut.

Povestea din spatele versurilor este aceea a unui cuplu care s-a despărţit, iar el îi scrie o scrisoare în care îi spune că ea a fost femeia care a contat pentru el. Toată acţiunea se petrece de fapt în viitor, au trecut deja câţiva ani buni de la despărţire, iar el, într-un moment de nostalgie, îi scrie ei. Cred că orice persoană se regăseşte în versurile piesei.

“Orice s-ar întâmpla, rămâi în mintea mea, acolo, undeva, ascuns în inima mea“, sună refrenul melodiei. Există în viaţa ta vreun fost iubit care ţi-a rămas în minţe şi în inimă?


Orice om care a reprezentat ceva în viaţa mea şi-a pus amprenta asupra mea, m-a şi marcat într-un anumit fel. Fireşte că am iubit şi fireşte că sunt lucruri pe care nu le uiţi sau nu vrei să le uiţi.



Lumea spune în continuare că ai o relaţie cu Dorian Popa, chiar dacă amândoi aţi negat acest lucru de nenumărate ori. Te afectează aceste zvonuri?

Subiectul acesta este deja amuzant pentru mine şi pentru Dorian. Încă de la începutul proiectului, am negat zvonurile cum că am fi împreună. Noi suntem prieteni foarte buni, petrecem mult timp împreună, formăm o echipă foarte bună pe platourile de filmare, dar povestea se încheie aici. Suntem un cuplu doar pe micul ecran.

Ai devenit cunoscută datorită trupei LaLa Band şi a serialului „Pariu cu viaţa“. Unde crezi că te-ai fi aflat acum dacă nu făceai parte din aceste două proiecte?

Mi-am pus şi eu întrebarea asta de multe ori şi, sincer, nu am găsit un răspuns, e greu să-mi imaginez că ar fi putut fi altfel. Aceste două proiecte mi-au schimbat viaţa la 360 de grade. Am învăţat extrem de multe lucruri, m-am maturizat, am lucrat alături de oameni minunaţi, pe care înainte îi admiram la televizor. Nu aş da aceste experienţe pe nimic în lume.

Cum s-a schimbat viaţa ta după succesul obţinut? Te-a speriat vreun moment celebritatea?

Nu m-a speriat, poate pentru că au fost persoane care ne-au ajutat să înţelegem acest fenomen ca atare şi să muncim dublu ca să rămânem la nivelul pe care l-am impus şi să oferim oamenilor lucruri din ce în ce mai bune. După cum spuneam, schimbarea a fost radicală.

Este un sentiment atât de plăcut atunci când oamenii îţi spun că faci o treabă bună sau vor să facă poze cu tine. De fapt, aceasta este răsplata muncii noastre.

Există viaţă după „Pariu cu viaţa“?

Nu ştiu ce să răspund, pentru că noi în tot acest timp am filmat intens pentru un nou proiect, „O nouă viaţă“. Dar sunt convinsă că, atunci când se va termina, îmi va lipsi tot: orele de filmare, echipa, colegii.

Alături de ce nume ale cinematografiei ai vrea să apari în filme? Dar în ceea ce priveşte muzica?

Am avut ocazia să joc alături de cei mai îndrăgiţi actori români. Fiecare secvenţă alături de ei era ca o lecţie de actorie pentru mine şi din fiecare secvenţă învăţam ceva nou. În ceea ce priveşte muzica, lista de artişti cu care aş vrea să colaborez este lungă şi cuprinde nume ca Andra, Connect-R, Grasu XXL, Puya sau Play&Win.

Ce ai alege între actorie şi muzică?

E o alegere grea. Tind să spun muzica, pentru că este cea mai veche pasiune a mea, încă din copilărie am fost fascinată de tot ce era legat de muzică, însă, în acelaşi timp, actoria face parte din mine şi nu aş putea renunţa la ea.



Ai reprezentat Romania la Eurovision Junior. Nu ai vrea să încerci şi la cel pentru adulţi?

Ideea aceasta îmi face cu ochiul de ceva timp şi, dacă voi avea ocazia, cu siguranţă voi participa.

Crezi că trăsăturile fizice te ajută în carieră?

Nu consider că totul stă în aspectul fizic, dar în concepţia noastră, a oamenilor, atuurile fizice sunt un plus şi se ţine cont şi de ele. Artistul este suma dintre imaginea lui şi activitatea pe care o face.

Care sunt ritualurile tale de înfrumuseţare şi la ce diete ai apelat până acum?

Nu pot să spun că am anumite ritualuri de înfrumuseţare, dar am grijă de pielea mea, încerc să nu o încarc, folosesc creme de hidratare şi mănânc sănătos, pentru că alimentaţia se reflecta şi la exterior.

Dieta care în cazul meu a dat rezultate a fost renumita dietă Dukan, care se pare că nu prea dă greş. Însă, cea mai bună modalitate de a mă menţine în formă rămâne sportul.

Ce planuri de viitor ai? Ai dorinţe care vrei să ţi se îndeplinească în 2014?

Sunt o persoană cu multe idealuri şi tot timpul îmi place să îmi setez un scop pe care să-l ating. Anul 2014 îmi doresc să fie cel puţin la fel de generos cu mine ca 2013, să am posibilitatea să-mi pun în aplicare toate ideile şi planurile.

2 Ianuarie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod