În septembrie, vedeta şi partenerul ei de viaţă, actorul Ryan Gosling, în vârstă de 34 de ani, au devenit părinţii unei fetiţe, Esmeralda Amada, după o sarcină pe care au ținut-o ascunsă de ochii presei și ai publicului. La doar o lună și jumătate de la ieșirea din maternitate, actrița a fost fotografiată pe stradă și nu părea că ar fi născut, atât de bine arăta. Într-un timp foarte scurt, ea și-a recăpătat silueta și arată excelent, așa cum a dovedit în show-ul TV realizat de Ellen DeGeneres.
După ce a primit complimentele gazdei sale pentru fetița sa, Eva Mendes a dezvăluit cum a reușit să-și recapete atât de repede silueta. Ea a explicat că revenirea uterului la mărimea lui naturală e primul factor care ajută în acest sens. "Chiar așa este! Știu că sună ciudat, dar așa e", a spus ea. "Alăptatul la sân ajută și el mult și trebuie să te menții sănătoasă pentru copil, fiindcă el mănâncă ceea ce mănânci, deci trebuie să faci alegerile corecte", a adăugat actrița.
Silueta ei perfectă a adus-o rapid pe Eva Mendes în atenția presei. Ea a aceptat să pozeze pentru revista online Violet Grey, căreia i-a acordat și un interviu. Ședința foto, care include mai multe fotografii alb-negru, a fost realizată în cabina de machiaj a unui teatru, scrie ziarul britanic Daily Mail.
Actrița a vorbit în interviul amintit despre viața de mămică și a recunoscut că a cam dat de greu: "Sunt complet epuizată", s-a confesat ea. "Am crezut că nopțile sălbatice s-au dus, dar acestea sunt unele dintre cele mai sălbatice de care am avut parte vreodată", a adăugat ea.
Spre deosebire de majoritatea celebrităților, Eva Mendes se bazează pe propriile forțe în creșterea copilului. Ea nu exclude însă să angajeze o bonă în viitor. Deocamdată, spune ea, contează pe ajutorul femeilor mai în vârstă din familia ei și citește câteva forumuri ale părinților. "Am citit secțiunea de comentarii a mămicilor și am găsit o grămadă de chestii interesante acolo. Contează să știu că nu sunt singură și că alte mame au trecut prin aceleași lucruri, mă ajută să trec mai ușor peste nopțile albe", a spus ea.
Eva Mendes a mărturisit că postura de mamă o face să se simtă mai responsabilă și să să se gândească tot timpul la viitorul copilului ei: "Vreau să fiu prezentă cu ea. Și analizez cum va vedea ea mai târziu faptele mele de acum. De exemplu, când mi s-a spus să pozez pentru Violet Grey, m-am gândit dacă este ceva de care ea ar fi mândră. Ideea că aș pune-o cumva în încurcătură ar fi sfâșietoare."
Eva a dezvăluit și cum a decis, împreună cu partenerul ei, numele fetiței: "Ryan și eu adoram rolul Esmeraldei din nuvela lui Victor Hugo, <<Cocoșatul de la Notre Dame>> și ne-am gândit la acest nume minunat. Amada a fost numele bunicii mele. Înseamnă <<iubită>> în spaniolă", a explicat actrița.
Foto: Violetgrey.com / Daily Mail
Eva Mendes, siluetă de nota 10 la două luni și jumătate după ce a născut
Actrița în vârstă de 40 de ani a avut o apariție superbă în emisiunea realizată de Ellen DeGeneres.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
4 Decembrie 2014
Posteaza comentariu