"Anul trecut, în luna aprilie, a început totul. Mergând la controlul ginecologic anual, s-a descoperit că ceva nu este în regulă, și așa au început investigațiile. În luna iunie, s-a confirmat cancerul ginecologic. Imediat după biopsie, medicul a hotărât să mi se facă de urgență o ecografie de sân, în aceeași zi. A fost una dintre cele mai urâte zile din viața mea, ziua în care am aflat că am și cancer la sân. Așa a început totul", a spus ea.
"Am avut nevoie de un timp, eu cu mine"
"Prima dată am crezut că este o greșeală, am tot sperat să nu fie adevărat și am început toate investigațiile necesare. RMN-uri, CT-uri, PET CT, biopsii, iar cel mai greu a fost să aștept rezultatul biopsiilor. Prima perioadă m-a dărâmat, aveam mii de întrebări în cap… De ce eu? De ce mie? Și încă nu aveam habar ce va urma. Dar, în această perioadă, am avut alături de mine oameni și prieteni minunați. Tot în acel timp am fost plecată la Timișoara, pentru că era programat de mult spectacolul meu monolog «Spovedanie în fața luminii». Acolo, de fapt, am făcut toate RMN-urile și CT-urile, ca să nu se piardă timp. Le mulțumesc, și pe această cale, doctorilor de la Timișoara, care au fost alături de mine secundă de secundă", a continuat ea.
Actrița a vorbit și despre perioada dificilă în care s-a împăcat cu ideea că este bolnavă și că va trebui să lupte cu toate resursele pentru a supraviețui: "Când am acceptat? E greu de spus. Am avut nevoie de un timp, eu cu mine. Dar la începutul lunii august am ales să merg mai departe."
Două operații într-o zi și un curaj inconștient
Eugenia Șerban a suferit două operații, pe 13 august. "Am avut un curaj inconștient! Chiar dacă echipa de medici (Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică și Oncologie) a încercat să mă convingă să fac intervențiile pe rând, încăpățânarea mea și dosarul medical, favorabil în privința stării de sănătate generale, i-au determinat să prindă și ei curajul de a-mi face toate intervențiile deodată. Pentru că eu voiam să fiu din nou pe scenă, peste două luni. Medicii zâmbeau și spuneau: «Vom vedea! Nu va fi chiar cum vrei tu»”, a adăugat ea.
Posteaza comentariu