Emoționant. Sore îi scrie fetiței sale nenăscute: ”Mi-e teamă”

Artista este convinsă că nu va fi o mamă perfectă și recunoaște pe blogul său că îi este teamă de modul în care i se va schimba viața după ce va naște.

Sore așteaptă cu nerăbdare să devină mama unei fetițe, în această primăvară. Ea se teme că nu va fi o mamă perfectă, dar ştie sigur că va trăi cea mai fericită perioadă din viața sa.

Scrisoarea emoționantă pe care Sore a publicat-o pe blogul său transmite gândurile ei bune, dar și temerile care nu-i dau pace.

”Hey Erin”
, își începe vedeta scrisoarea către fiica sa.

”(...) Sper să-ţi placă de mine şi aşa :). Ştii ceva? Dacă tot dăm cărţile pe faţă, draga mea, iată defectele mele majore, să ştii măcar ce te aşteaptă:

1. Nu sunt îndemânatică

Am stat cu telefonul în mână 85% din timpul sarcinii, pe Pinterest, pe Etsy sau pe site-uri de fashion. Da, sunt pasionată de tot ce e frumos însă dacă ţi se va strică vreo jucărie să nu plângi cu lacrimi de crocodil pentru că mami NU ARE CE SĂ ÎI FACĂ.

Va trebui să fugi la tati, el este omul bun la toate din familia noastră, eu pot să îţi cant şi să îţi dansez că să îţi mai treacă supărarea. În schimb, promit că de Halloween şi pentru serbările de la grădi, o să ai cele mai haioase costumașe – o să le desenez cu migală şi doamna Vali, croitoreasa noastră magică de la Hard Coeur, ţi le va coase. E bine aşa? Batem palma?

2. Nu sunt foarte răbdătoare

Ştiu, trebuie să învăţ să fiu şi probabil din ziua în care o să ne cunoaştem o să descopăr lucruri noi la mine însă, ca să stai tu liniştită, am să te învăţ ceva: sinceritatea e cea mai bună dintre toate. Mama ta, cu mâna pe inima îţi spun, este mofturoasă (din când în când), sarcastică, ironică (alteori) dar şi amuzantă dacă doarme suficient.
Sper să dormim şi să mâncăm amândouă exact cât ne cere corpul ca să fim prietene bune. Altfel, tot greul o să cadă pe tati. Şi eu plâng uşor, la fel ca tine, aşadar îţi dai seama ce concert o să fie la noi în casă? (dar trecem noi peste greutăţi, tu berbec, eu scorpion... cea mai bună echipă!)

3. Nu ştiu să-ţi spun cu exactitate de ce este cerul albastru
Am înţeles că o să ajungem la vârsta în care “de ce?” vor fi cele două cuvinte preferate de ţine. Sper să nu ai interes în dinozauri, fizică cuantică, chimie, biologie avansată, funcţii matematice sau eu mai ştiu, pentru că mama ta s-a specializat pe artă şi în general, m-a atras latura umană. Însă stai liniştită, dacă ieşi cu înclinaţii de savant, avem în familie un matematician, pe bunicu’, care sunt convinsă că abia aşteaptă să simtă şi el că rezonează cu cineva în familie pe latura aceasta.

4.
O să fac o tonă de greşeli (la început)
N-am mai fost în postura aceasta până acum şi sincer, sper că în momentul în care o să te văd, o să am acces (brusc) la toate cunoştinţele materne necesare. Sper să pot înţelege ce ai nevoie chiar dacă tu nu vei ştii să vorbeşti, sper să pot face diferenţa între un plâns de foame şi un plâns de atenţie, sper să nu ridic vocea la tine ca mamele acelea pe care le privim toţi cu sprâncenele încruntate în supermarket. Îmi doresc tare, tare mult să nu mă bag în viaţa ta – atunci când vei face greşeli, să te las să înveţi pe pielea ta, cum m-au lăsat şi pe mine părinţii mei. Cel mai tare mi-aş dori să ştiu de pe-acum reţeta unei prietenii mamă-fiică, doar ca să ai încredere în mine să îmi spui dinainte de a face o prostie mare de tot, măcar să ne consultăm.
Sau, fie, după ce ai făcut-o. Dar măcar să nu ţii secret. Sincer, sper să facem faţă amândouă experienţei ce ne aşteaptă, să avem mult mai multe zile bune decât proaste şi oricum ar fi, să ştii că te iubesc tare mult, chiar şi-atunci când o să greşesc."


La final, Sore mărturisește că îi este frică înainte de a-și începe experiența de mamă: "Sunt convinsă că acum, după ce mi-ai citit scrisoarea, eşti super încântată să pornim la drum! Ciudat sau nu, şi eu sunt, însă lasă-mă să-ţi mărturisesc ceva super-giga secret: Mi-e teamă.”

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod