Elle Macpherson, „tinerica“ de 52 de ani: „Nu cred în diete extreme şi nu mă duc la sală“

Fostul supermodel australian se menţine într-o formă impresionantă şi arată de parcă ar avea doar jumătate din vârsta sa. Cum reuşeşte?

Din 1980, când a devenit celebră cu fotografia de pe coperta revistei Sports Illustrated care i-a adus porecla "The Body", Elle Macpherson arată ireproşabil. Nici nu se cunoaşte că acum are 52 de ani - cu tenul fără riduri, pielea întinsă şi strălucitoare precum şi cu silueta ei perfectă, vedeta pare abia pe la 30 şi pozează fără reţineri în costum de baie.

Recent, ea a apărut pe coperta revistei Your Fitness, căreia i-a acordat şi un interviu. Macpherson susţine că arată atât de bine pentru că are grijă de ea, dar fără să ţină diete extreme, ci doar respectând câteva reguli simple.



"La 52 de ani ştiu că o minte şi un corp sănătos sunt o balanţă între nutriţie, intuiţie, experienţă şi dragoste, chiar cred asta. Sunt mai puţin interesată de mărimea hainelor pe care le port în comparaţie cu atunci când eram tânără"
, a spus ea. "Astăzi cred că frumuseţea vine din interior şi am devenit clar mai înţeleaptă în acest sens - meditaţia a devenit un element important din viaţa mea de zi cu zi", a adăugat ea.

Fostul supermodel a dat şi câteva detalii despre cum obişnuieşte să se menţină în formă: "Dacă sunt undeva în străinătate, prefer să explorez zona un pic, ca să rămân activă.
Dacă sunt acasă, îmi place să plimb câinele, să alerg pe plajă, să înot, să fac o excursie cu copiii sau să pedalez pe bicicletă prin împrejurimi."


"Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost: Nucleul puterii tale va veni din echilibru, încredere, intuiţie, experienţă şi iubire"
, a mai spus vedeta.

Elle Macpherson a explicat şi ce ce nu este o adeptă a dietelor extreme: "Este foarte important pentru mine să nu fiu foarte strictă - viaţa mea nu a fost guvernată de reguli, e vorba de echilibru.

Nu cred în diete extreme. Mănânc organic ori de câte ori este posibil şi am o dietă bazată pe legume şi fructe, ceea ce înseamnă multe verdeţuri, salate, fructe şi legume. Cred că e important să mănânc ceva cald la prima masă a zilei, aşa că la micul dejun îmi fac un terci de ovăz sau muesli cu compot de mere."

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
21 August 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod