La doi ani după ce a divorţat de Ari Behn, fostul ei soţ, după un mariaj de 15 ani, fiica Regelui Harald al V-lea al Norvegiei şi a Reginei Sonja a confirmat că are o relaţie cu Durek Verrett, postând miercuri mai multe fotografii pe Instagram.
Mamă a trei copii, Martha Louise l-a descris pe iubitul ei "flacăra geamănă" și a scris că îl va iubi "din această eternitate până la următoarea". "Am fost destul de norocoasă să-mi întâlnesc flacăra geamănă. Shaman Durek mi-a schimbat viaţa, aşa cum a făcut-o şi cu alţii. El m-a făcut să realizez că dragostea necondiţionată chiar există pe această planetă. El mă acceptă aşa cum sunt, fără întrebări sau frică. Mă face să râd mai mult decât oricine altcineva şi are cea mai profundă înţelepciune (...). Sunt atât de fericită şi binecuvântată că e iubitul meu. Îţi mulţumesc, dragostea mea, pentru că m-ai inclus în familia ta. Te iubesc (...)!", a scris prinţesa pe contul ei de Instagram.
Ea le-a răspuns şi celor care îi critică relaţia cu şamanul, adăugând că acesta o face să se simtă "împlinită": "Iar pentru cei care simt nevoia să critice: calmaţi-vă! Nu voi trebuie să decideţi cine e persoana potrivită pentru mine şi nu voi trebuie să mă judecaţi. Nu-mi aleg bărbatul pentru a satisface restul oamenilor. (...) Am ales din iubire. Shaman Durek este un bărbat cu care îmi place să îmi petrec timpul şi care mă împlineşte. Aşadar, mulţumesc că-mi respectaţi alegerile amoroase. Tot ce ştiu în acest moment este că ne iubim şi că sunt foarte fericită", a mai scris Martha Louise.
Șamanul afro-american care se autodescrie "un ghid spiritual și vindecător înzestrat", susținând că poate reduce îmbătrânirea pentru că forța lui ajunge până la atomii din corpul uman, ar putea fi lesne luat drept un șarlatan dacă nu ar fi destul de cunoscut la Hollywood, unde are prieteni și clienți celebri.
Durek are clienți din diverse medii, inclusiv celebrități de la Hollywood, muzicieni și staruri de reality show, precum și membri ai caselor regale europene. Printre aceștia se numără actrițele Nina Dobrev, Rosario Dawson și Gwyneth Paltrow, pe care el a numit-o "sora lui de suflet" și soțul acesteia, Brad Falchuk, "fratele lui de spirit".
Potrivit site-ului său, Durek își poate induce clienții în transă pentru a-i ajuta să se elibereze de "otrăvurile" din corp sau să-i pună în legătură cu cei dragi aflați acum "dincolo". El se prezintă drept "un inovator revoluționar, hacker de spirite, lider al promovării femeilor și activist al drepturilor omului".
Legătura puțin probabilă dintre ei s-a înfiripat pe fondul interesului deosebit al prințesei norvegiene pentru practicile spirituale. Anul trecut, ea a călătorit în India cu prietenii săi pentru o etapă de regăsire. În 2007 au apărut speculații că ea va renunța la titlul princiar pentru a se dedica deschiderii unei școli în care să-i învețe pe oameni să comunice cu îngerii, relateză Daily Mail.
Potrivit cotidianului britanic, se pare că Martha Louise și Durek aveau o legătură spirituală înainte de a forma un cuplu, șamanul spunând despre ea în interviurile acordate că este o prietenă bună.
După mesajul publicat de Prințesa Martha Louise, Durek a distribuit pe contul lui de Instagram câteva imagini în care apare alături de prinţesa Martha Louise și a scris câteva cuvinte, descriind-o drept o femeie puternică care îl lasă să fie el însuși fără judecăți sau limitări. "Există delicateţe şi frumuseţe în viaţă atunci când te îndrăgosteşti. Ceva te face mai moale într-un mod care nu poate fi descris (...). Între a fi iubit sau nu, aş alege să fiu iubit necondiţionat decât să nu fiu iubit deloc. Asta simt din partea Prinţesei Martha Louise. Acceptare pură a persoanei mele multidimensionale. Ea acceptă nu doar şamanul, ci şi femeia din mine, bărbatul puternic din mine şi copilul din mine. Am toată dragostea din partea acestei zeiţe pe care o onorez şi venerez. Pot să plâng în braţele ei atunci când sunt trist şi rănit sau să râd despre viaţă şi despre complexitatea ei. E o femeie puternică, care mă lasă fără judecată", a scris Shaman Derek, adăugând că se simte liber alături de ea.
Surse citate de Daily Mail au declarat că cei doi sunt îndrăgostiți la nebunie și că ea a fost unul dintre primii lui clienți. "Să se îndrăgostească de un client a fost ultimul lucru din mintea lui Shaman Durek. Dar atracția lor a fost inevitabilă. Amândoi cred că se cunoșteau din viețile lor anterioare și că această viață îi va ajute să vindece lumea împreună cu tribul lor, admiratorii lor. Durek crede că a fost rege într-o viață anterioară și că el și Prințesa Martha au fost soț și soție în mai multe vieți anterioare", a dezvăluit un prieten pentru ziarul britanic.
Posteaza comentariu