Charlie Sheen nu şi-a pierdut pofta de viaţă. Actorul diagnosticat cu HIV are un atu important care îl ajută să-şi păstreze optimismul: iubita lui cu 25 de ani mai tânără, Julia Stambler, îi este alături de mai bine de un an, iar starea de spirit a actorului se menţine la cote ridicate, dându-i putere să lupte cu SIDA.
Charlie Sheen şi Julia Stambler au venit împreună la un eveniment caritabil din Hollywood, Angel Art ART=LOVE, organizat în fiecare an de Project Angel Food's. Îmbrăcat cu jeanşi şi cu un sacou bleumarin tras peste o bluză neagră, actorul arăta excelent lângă iubita lui care a purtat o rochie portocalie fără mâneci şi lungă până la genunchi.
Cei doi sunt împreună de peste un an. În 2017, o sursă a declarat pentru TMZ că Julia nu se teme de maladia iubitului ei şi i-a numit ignoranţi pe cei care îl ocolesc. Ea a spus că relaţia lor nu este condamnată să se rupă, chiar dacă Sheen are SIDA. Potrivit sursei menţionate, cei doi erau convinşi că pot evita ca Julia să ia virusul folosind prezervativul în timpul relaţiilor sexuale şi medicamente antivirale. În plus, Charlie i-a spus că nivelul virusului în organismul său este la un nivel "nedetectabil", potrivit analizelor medicale.
În ciuda acceptării diagnosticului, Julia a fost avertizată de prieteni că actorul este bolnav şi că se expune riscului de a contracta şi ea virusul, însă aceasta s-a supărat şi i-a luat apărarea lui Charlie.
Actorul american a anunţat că este bolnav de SIDA în 2015, în emisiunea "Good Morning America", la patru ani după ce a fost diagnosticat seropozitiv. El a spus că a decis să facă acel anunţ pentru a pune capăt unor tentative de şantaj din partea unora dintre fostele sale iubite, care ar fi obţinut deja peste 10 milioane de dolari de la el în schimbul tăcerii lor. "Simt că m-am eliberat din această închisoare, astăzi", a declarat Charlie Sheen în emisiunea "Today" prezentată de Matt Lauer.
În decembrie 2015, Scottine Ross, fosta logodnică, l-a dat în judecată, acuzându-l că a fost supusă unui tratament violent, atât fizic, cât şi psihic, pe lângă expunerea la HIV.
Anul trecut, Charlie Sheen a declarat că virusul a fost complet suprimat cu PRO 140. "Este uimitor. Personal, mă gândesc la modul în care m-am simţit în ziua în care am fost diagnosticat şi cum mă simt azi. Wow. Ce transformare. Într-un minut eşti pe drumul spre pierzanie, iar în următorul timp eşti pe drumul spre providenţă. Este uimitor", a declarat el. "Credeam că o să fiu blocat pe cocktail-uri de pastile şi medicamente pentru totdeauna, dar uită-te la mine acum. Sunt atât de recunoscător geniilor de la CytoDyn pentru că au realizat acest tratament şi m-au găsit", a mai spus starul.
Charlie a anunţat că Julia e noua lui iubită anul trecut, când au ieşit împreună pentru a aniversa ziua de naştere a fiicei lui, Lola, care împlinea atunci 12 ani. Lola este copilul său cu Denise Richards, cu care a fost căsătorit patru ani. După divorţ, Sheen s-a căsătorit cu actriţa Brooke Mueller, cu care are doi gemeni, Bob şi Max, în vârstă de opt ani.